În cazul în care SUA vor impune sancţiuni, Rusia va fi pusă în situaţia să renunţe la dolarul american şi să recurgă la alte devize şi să-şi creeze propriul sistem de plată şi decontare, a declarat marţi, într-un interviu pentru RIA Novosti, Serghei Glaziev, un consilier al preşedintelui Vladimir Putin.
"Va trebui să ne îndreptăm către alte valute şi să înfiinţăm propriul sistem de reglementare a plăţilor. Avem relaţii comerciale excelente cu partenerii noştri din Est şi Sud şi vom găsi o modalitate de a reduce la zero dependenţa noastră financiară de SUA. Cred că vom ieşi din aceste sancţiuni cu un mai mare avantaj pentru noi înşine", a declarat Glaziev.
Potrivit acestuia, tentativa de a institui sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse va duce la prăbuşirea sistemului financiar american, care va antrena sfârşitul dominaţiei SUA în sistemul financiar mondial.
În prezent, Senatul Statelor Unite are în vedere sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu situaţia din Ucraina. O declaraţie în acest sens a fost făcută presei de preşedintele Subcomisiei pentru afaceri europene a Senatului SUA, Chris Murphy. Potrivit acestuia, Senatul ar putea impune sancţiuni împotriva băncilor ruse şi va îndemna administraţia de la Washington să îngheţe activele instituţiilor publice din Rusia şi ale investitorilor privaţi, precum şi să introducă restricţii de acordare a vizelor pentru cetăţenii ruşi.
În cazul în care SUA vor trece la îngheţarea conturilor companiilor ruseşti şi rezidenţilor ruşi, autorităţile de la Moscova vor recomanda tuturor să-şi vândă obligaţiunile de stat americane, a mai spus consilierul preşedintelui Putin, avertizând totodată că dacă vor fi blocate conturile instituţiilor de stat ale Federaţiei Ruse, partea rusă va fi în imposibilitatea de a returna creditele luate din bănci americane.
Sancţiunile sunt o armă cu două tăişuri, a avertizat Glaziev împotriva ameninţării cu sancţiuni din partea SUA, indicând că acestea încearcă să atragă şi Uniunea Europeană în războiul economic şi comercial cu Rusia.
În cazul îngheţării activelor ruse, vor fi blocate şi pasivele instituţiilor ruseşti în dolari, a mai avertizat oficialul rus, subliniind că în urma instituirii acestor sancţiuni vor avea de suferit în primul rând SUA, pentru că în ceea ce priveşte relaţiile comerciale, Rusia nu depinde în plan comercial de America.
În opinia consilierului liderului de la Kremlin, actuala putere din Ucraina este "nelegitimă" şi "rusofobă".
De fapt, de la bun început, Moscova a pus sub semnul îndoielii legitimitatea deciziilor Radei Supreme de la Kiev, după reconfigurarea sa în urma revoltei populare care a durat aproape trei luni şi s-a soldat cu numeroase victime umane. Rusia consideră că acţiunile sale în Ucraina sunt pe deplin adecvate şi legitime, potrivit RIA Novosti.