x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rușii spun ce ținte au în vizor în SUA

Rușii spun ce ținte au în vizor în SUA

26 Feb 2019   •   20:10
Rușii spun ce ținte au în vizor în SUA

Televiziunea de stat din Rusia a enumerat obiective militare americane ce ar fi vizate de Moscova în cazul unui atac nuclear, anunţând că o rachetă hipersonică la care Rusia lucrează ar putea să lovească aceste ţinte în mai puţin de cinci minute, relatează Reuters.

Între obiectivele menţionate se află Pentagonul şi reşedinţa prezidenţială din Camp David, statul Maryland. Informaţiile, neobişnuite chiar şi pentru standardele uneori războinice ale televiziunii de stat ruse, au fost difuzate duminică seara, după ce preşedintele Vladimir Putin a declarat că Moscova este pregătită din punct de vedere militar pentru o criză de tipul celei a „rachetelor cubaneze”, în cazul în care Statele Unite doresc aşa ceva. Odată cu creşterea tensiunilor amplificate de teama Rusiei că Statele Unite ar putea desfăşura rachete nucleare cu rază medie de acţiune în Europa, în contextul în care tratatul pentru controlul armelor din perioada Războiului Rece se destramă, Putin a declarat că Rusia va fi obligată să răspundă prin amplasarea de rachete nucleare hipersonice pe submarine în apropierea apelor SUA.

Statele Unite afirmă că nu au planuri imediate să desfăşoare astfel de rachete în Europa şi au respins avertismentele lui Putin, apreciind că este vorba de propagandă. În prezent, SUA nu au la sol rachete nucleare cu rază medie de acţiune pe care ar putea să le amplaseze în Europa.

 

×