x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sanader, conturi secrete în străinătate

Sanader, conturi secrete în străinătate

16 Dec 2010   •   21:26

Interpolul a descoperit două conturi secrete, în două ţări, în care Sanader a depus echivalentul în euro a zece milioane de kuna (1,3 milioane de euro), afirmă postul naţional de televiziune (HTV), care citează o sursă apropiată anchetei, fără să ofere detalii suplimentare. Cotidianul Jutarnji List scrie că poliţia austriacă a decoperit două conturi aparţinând familiei fostului premier, de aproximativ 1,2 milioane de euro.

Potrivit ziarului, peste un milion de euro au fost depuşi într-un cont deschis pe numele tatălui defunct al lui Sanader, iar 200.000 de euro într-un cont deschis pe numele lui Sanader însuşi. O anchetă este în curs pentru a stabili dacă fostul premier, în vârstă de 57 de ani, arestat vineri în Austria, are şi alte conturi bancare în ţările din Uniunea Europeană şi Statele Unite, potrivit aceleiaşi surse.

Sanader a fost arestat în baza unui mandat internaţional de arestare emis de Croaţia. Justiţia croată îl acuză de "asociere în vederea comiterii unei fapte penale" şi de "abuz de putere". El a condus Guvernul croat din 2003 până în 2009, dominând viaţa politică în această perioadă, după care a demisionat, în iulie 2009, spre surpriza generală. Sanader a părăsit Croaţia cu o zi înaintea arestării. Un tribunal din Salzburg l-a plasat în detenţie pentru 14 zile şi a declanşat o procedură de extrădare, la cererea Croaţiei. Sanader a fost audiat ieri de un judecător de instrucţie şi urmează să anunţe joi dacă doreşte să fie extrădat către ţara sa.

×