x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şapte generali şi amirali turci, acuzaţi de complot antiguvernamental

Şapte generali şi amirali turci, acuzaţi de complot antiguvernamental

de Sînziana Stancu    |    09 Aug 2011   •   21:00

Justitia turca a ordonat arestarea preventiva a sapte generali si amirali acuzati ca au complotat impotriva Guvernului islamo-conservator, a informat luni agentia de presa Anatolia, citata de AFP. Printre suspecti fi­gureaza comandantul-sef al scolilor militare si seful serviciului de informatii al Statului Major. Justitia a inculpat 22 de persoane luna trecuta pentru tentativa de puci impotriva Guvernului condus de Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP), provenit din miscarea islamista. Acuzatii risca intre 15 si 20 de ani de inchisoare. Incepand din 1960, armata, care se considera aparatorul laicitatii tarii, a inlaturat de la putere patru guverne, inclusiv pe cel al mentorului actualului premier Recep Tayyip Erdogan, Necmettin Erbakan, in 1997.

×