x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sărbătoare în Irak. Trupele americane se retrag!

Sărbătoare în Irak. Trupele americane se retrag!

30 Iun 2009   •   00:00
Sărbătoare în Irak. Trupele americane se retrag!

La şase ani de la înlăturarea lui Saddam Hussein, trupele americane se retrag de pe străzile oraşelor irakiene. Prilej de bucurie pentru autorităţile locale, care consideră că retragerea americanilor garantează o revenire la deplină suveranitate.



Oficialii de la Bagdad au declarat ziua de marţi sărbătoare naţională, urmând să fie marcată prin festivităţi organizate în toată ţara. Oamenii au început deja să decoreze casele cu flori şi să sărbătorească evenimentul.

Potrivit The Guardian, citat de antena3.ro, entuziasmul oamenilor nu a fost deloc pe placul comandanţilor militari americani. Aceştia au declarat că autorităţile irakiene s-au preocupat prea mult de sărbătorirea retragerii trupelor americane şi prea puţin de siguranţa populaţiei.

La iritarea americanilor a contribuit şi declaraţia făcută de premierul irakian, Nouri al-Maliki. Acesta a spus că retragerea militarilor americani din oraşe este rezultatul eforturilor Bagdadului de a-i "respinge" pe invadatori.

Părerile populaţiei irakiene referitoare la retragerea trupelor americane sunt împărţite. Locuitorii capitalei, în special cei din cartierele sunnite, sunt îngrijoraţi de situaţia securităţii, în timp ce şiiţii se bucură de plecarea americanilor, arată AFP.

După retragerea americanilor, securitatea în oraşe va fi asigurată de 500.000 de poliţişti şi 250.000 de militari irakieni.

Începând cu data de 30 iunie, trupele americane din Irak vor avea nevoie de o autorizaţie specială pentru a desfăşura acţiuni de luptă. Retragerea finală a celor 130.000 de soldaţi americani este prevăzută pentru anul 2011. (V.A.)

×
Subiecte în articol: externe