x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SĂRBĂTORI ÎN STRĂINĂTATE / Sfaturi şi atenţionări de la MAE

SĂRBĂTORI ÎN STRĂINĂTATE / Sfaturi şi atenţionări de la MAE

de Mihaela Matachita    |    22 Dec 2008   •   00:00

Ministerul de Externe a pregătit anul acesta un îndrumar cu sfaturi, recomandări şi avertismente pentru românii care aleg să îşi petreacă Sărbătorile în străinătate.



Recomandările sunt necesare mai ales în contextul în care vacanţele unora dintre români în străinătate au fost marcate de evenimente neplăcute, a relatat Mediafax. "Ghidul" MAE poate fi consultat pe site-ul instituţiei şi are date despre fiecare ţară în parte.

AUSTRIA
Românii care vor să călătorească în landurile Tirol şi Kaerntner (Carinthia) sunt sfătuiţi să se informeze din timp despre starea vremii şi a drumurilor, deoarece căderile masive de zăpadă conduc la impunerea unor restricţii de circulaţie care merg până la închiderea drumurilor.  

În staţiunile aflate la graniţa cu Elveţia sau Italia, românii trebuie să se informeze despre reglementările privind achiziţionarea şi introducerea mărfurilor dintr-o ţară în alta, deoarece "un preţ avantajos în Elveţia nu înseamnă şi scutirea de taxe vamale la intrarea pe teritoriul austriac".

BULGARIA
Poliţia bulgară suspendă cu mare uşurinţă permisele de conducere.

CIPRU
Nu există trafic feroviar. Există transport rutier interurban numai între principalele oraşe (Nicosia, Paralimni, Larnaca, Limassol, Pafos). În rest, singura variantă sunt călătoriile cu taxiul şi maşina personală sau închiriată.

CROAŢIA
Evitaţi să vă referiţi la asemănările cu limba şi poporul sârb!

ELVEŢIA
Este nevoie în continuare de paşaport, iar autorităţile elveţiene pot solicita prezentarea biletului de întoarcere şi dovada rezervării la hotel.

GRECIA
Evitaţi, în zilele acestea, punctul de frontieră Promahonas, la graniţa cu Bulgaria şi circulaţia în zonele Tempi şi Serres. Din cauza protestelor agricultorilor, acest punct de frontieră şi unele autostrăzi din zonă sunt blocate începând cu ora prânzului şi până târziu în noapte.

În cazul parcărilor în locuri interzise, şoferii riscă, pe lângă amendă (până la 150 euro), confiscarea plăcuţelor de înmatriculare până la 20 de zile. Dacă vizitaţi Atena, Salonic sau alte oraşe, evitaţi zonele unde au loc manifestaţii publice de protest. În cazul în care, în zona hotelurilor unde sunteţi cazaţi sau a obiectivelor turistice pe care le vizitaţi, au loc manifestaţii, părăsiţi imediat zona.

RUSIA
În vederea obţinerii vizei de intrare este nevoie de invitaţie. Este obligatoriu ca viza să fie înregistrată la autorităţile locale de ordine publică de către persoana care a făcut invitaţia. Permisul de conducere românesc poate fi folosit doar însoţit de o traducere în limba rusă.

SLOVENIA

Există posibilitatea ca poliţia să verifice autoturismele care se deplasează pe teritoriul sloven, inclusiv introducând datele acestora în Sistemul Integrat Schengen. Riscul avalanşelor în zona muntoasă este ridicat, astfel încât românii care doresc să parcurgă trasee montane e bine să consulte echipele de salvamontişti din staţiunea în care se află şi să anunţe traseul pe care îl vor urma.

AMERICA LATINĂ ŞI CARAIBE
"Atragem atenţia asupra faptului că turiştii pentru aceste destinaţii sunt deseori atraşi în traficul ilicit de droguri. Concret, vi se poate cere să transportaţi diferite bagaje în aceste ţări, bagaje care în majoritatea cazurilor conţin droguri. Oricât de simplă şi fără riscuri poate părea onorarea acestor propuneri, refuzaţi-le ferm!", atenţionează MAE. Traficul de droguri (chiar involuntar) se pedepseşte cu închisoarea.

"Încheiaţi o asigurare de călătorie, inclusiv medicală. În unele ţări din regiune, serviciile medicale publice sunt precare, singura variantă reprezentând-o clinicile private. Solicitaţi asiguratorului lista unităţilor medicale recunoscute de asiguratorul local ­ altfel riscaţi ca, la nevoie, să primiţi îngrijiri medicale numai după ce le achitaţi", avertizează MAE.

Sunt de evitat ofertele turistice neorganizate (ghizi, însoţitori etc.) şi trebuie evitat consumul de alimente sau băuturi oferite de vânzătorii ambulanţi. "Căutaţi să consumaţi numai apă îmbuteliată!", atrage atenţia Ministerul de Externe. Evitaţi plimbările seara în zone depărtate de hotel. Pentru deplasările efectuate seara folosiţi taxiurile – alegeţi firmele înregistrate. Informaţi-vă asupra numărului de urgenţă apelabil în fiecare ţară în cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării) care necesită interveneţia imediată a autorităţilor locale.

În BRAZILIA, sunt frecvente furturile, înşelăciunile, tâlhările, agresorii fiind înarmaţi. Dacă sunteţi victima unei agresiuni, poate fi periculos să ripostaţi.

În CUBA sunt frecvente înşelăciunile, furturile (uneori cu violenţă), consumul şi traficul de droguri. Schimbaţi valuta în moneda locală numai la casele de schimb! Folosirea cardurilor de credit este relativ redusă. Puteţi întâmpina rezerve la plata cu carduri emise de bănci americane sau filiale ale băncilor americane. În unele cazuri, la plata prin card se poate percepe un comision de 10% din valoarea sumei cheltuite. Pentru introducerea unui telefon GPS, este nevoie de o aprobare specială a Ministerului cubanez al Comunicaţiilor.

În REPUBLICA DOMINICANĂ,
există pericolul contaminării cu malarie sau febră dengue în regiunile cu păduri umede. Schimbul valutar în moneda locală se poate face pe aeroporturi sau la bănci, dar nu este posibil schimbul din moneda naţională în valută forte.

În MEXIC, inclusiv în regiunile turistice (Acapulco, Cancun, Riviera Maya) se înregistrează frecvent furturi, extorcări, sechestrări de persoane şi chiar asasinate. "Evitaţi cu predilecţie statele Chihuahua, Baja California, Michoacan, Sinaloa, Tamaulipas, Guerrero, Veracruz, Tabasco", precizează MAE. Schimbaţi valuta numai la casele de schimb autorizate sau bănci. Evitaţi să purtaţi obiecte de valoare.

VACANŢE LA MEDITERANA ŞI ÎN ASIA

Pentru EGIPT ori TURCIA este nevoie de viză care se poate obţine şi la frontieră. Pentru EMIRATELE ARABE UNITE, THAILANDA sau INDONEZIA,  este nevoie de viză, dar se obţine numai la misiunile diplomatice ale acestor ţări în străinătate. În EGIPT, TUNISIA sau ISRAEL, nu părăsiţi grupul mai ales dacă nu cunoaşteţi limba engleză şi nu vă aventuraţi în zone neincluse în traseul prestabilit. "Pentru călătoriile în ţările arabe din zonă, atragem atenţia asupra necesităţii respectării religiei şi obiceiurilor locale. În cazuri extreme (comportament care sfidează flagrant aceste obiceiuri), măsurile luate de autorităţi pot ajunge inclusiv până la pedeapsa cu închisoarea", atenţionează MAE.

În INDONEZIA, românii au nevoie de viză de intrare, indiferent de tipul călătoriei, inclusiv pentru tranzit. Tichetul de sosire în Indonezia ("arrival card") trebuie păstrat în paşaport, pe întreaga durată a şederii, fiind necesar la ieşirea din ţară. După intrarea pe teritoriul Indoneziei, trebuie înregistrată şederea, această obligaţie considerându-se respectată prin înregistrarea la un hotel. Evitaţi călătoriile în Insula Papua, Insula Sulawesi şi Insulele Moluce din cauza situaţiei politice şi de securitate precare, precum şi din cauza posibilităţilor reduse de interveneţie a ambasadei. "Evitaţi deplasările pe jos, în zonele aglomerate, unde se înregistrează frecvent furturi operate de motociclişti aflaţi în viteză", precizează MAE. Jocurile de noroc sunt strict interzise în Indonezia. Consumul, producerea şi deţinerea de stupefiante (răşină de cannabis, haşiş, marijuana, heroină, cocaină) chiar şi în cantităţi foarte mici sunt interzise şi aspru pedepsite ­ peste 10 ani închisoare şi chiar pedeapsa cu moartea.

În MALAIEZIA, deţinătorii de droguri sau de stimulente amfetaminice pot primi condemnări la închisoare pe termen lung şi o pedeapsă corporală prin aplicarea mai multor lovituri de "rotan", iar persoanele prinse traficând droguri primesc automat pedeapsa capitală.

În THAILANDA, este obligatorie viza de intrare, care nu poate fi obţinută la frontieră. Evitaţi, în această perioadă, călătoriile care nu sunt absolut necesare în Thailanda şi, mai ales, deplasările în zona de frontieră cu Myanmar şi în provinciile sudice Pattani, Yala, Narathiwat şi Songkhla". Evitaţi zonele în care au loc demonstraţii de stradă dar şi zonele izolate. "Evitaţi să luaţi în derâdere simbolurile regale ­ pedepsele pot fi foarte aspre", avertizează MAE. Majoritatea taximetriştilor nu cunosc limba engleză, dar nu refuză cursa. Şi, avantaj sau nu, majoritatea preţurilor sunt negociabile.

În TUNISIA, evitaţi cartierele mărginaşe, zonele vechi "medina" aglomerate care nu sunt cuprinse în broşurile turistice, precum şi deplasările în zonele deşertice fără ghid calificat recomandat de agenţiile de turism.  

În TURCIA, evitaţi locurile aglomerate şi implicarea în demonstraţii. "În cazul unui accident auto soldat cu un deces, toate persoanele implicate sunt arestate, până la stabilirea vinovăţiei de către autorităţile judiciare", precizează MAE. Românii care doresc să achiziţioneze din Turcia un obiect de artă sunt sfătuiţi să solicite factura şi un certificat care să ateste că acel obiect poate fi exportat. "În cazul în care comerciantul nu îl poate furniza, adresaţi-vă în acest sens celui mai apropiat muzeu", indică MAE.

×
Subiecte în articol: externe zonele evitaţi evita