La Palatul Elysee a avut loc ieri prima conferinţă de presă a lui Nicolas Sarkozy de când a fost ales, în luna mai, anul trecut, preşedinte al Franţei, la care au participat jurnalişti din peste 40 de ţări.
La Palatul Elysee a avut loc ieri prima conferinţă de presă a lui Nicolas Sarkozy de când a fost ales, în luna mai, anul trecut, preşedinte al Franţei, la care au participat jurnalişti din peste 40 de ţări.
Conferinţa a fost aşteptată cu sufletul la gură, ca un adevărat eveniment de zile mari. Era prima conferinţă de presă a preşedintelui Nicolas Sarkozy de când s-a instalat la Elysee, iar acesta, aflat în declin de popularitate, promisese că va răspunde necondiţionat la toate întrebările jurnaliştilor, inclusiv la cele legate de viaţa sa intimă, care frământă de mai mult timp presa, după divorţul lui de Cecilia şi noua relaţie pe care o are cu fostul fotomodel de origine italiană Carla Bruni. La conferinţa de ieri au participat aproximativ 600 de jurnalişti din peste 40 de ţări.
SCHIMBĂRI. Indiferent de relaţia sa cu presa, cu care a comunicat mai mult de la distanţă, prin comunicate şi purtători de cuvânt, preşedintele francez obişnuieşte să li se adreseze concetăţenilor săi în mod deschis. Aşa a făcut şi acum, promiţându-le francezilor că, indiferent de ceea ce se va întâmpla cu restul lumii, el e hotărât să “remodeleze” economia ţării sale, argumentând că factorii care frânează creşterea economică a Franţei sunt “de natură internă”. În acest context, el a afirmat că speră ca anul 2008 să reprezinte sfârşitul săptămânii de lucru de 35 de ore, prevedere legală introdusă de socialişti în urmă cu zece ani, când se aflau la putere, iar francezii să se pună pe treabă, nu să invoce “problemele economiei internaţionale”. “Situaţia internaţională este mai puţin favorabilă decât ne-am fi dorit, dar dacă nu ar fi fost această problemă, ar fi fost o alta (...). Problema Franţei este cunoscută, se munceşte insuficient, în timp ce alţii muncesc mai mult”, a pus Sarko punctul pe “i”.
CRITICAT. Socialiştii au criticat prestaţia preşedintelui la conferinţă, reproşându-i că nu a prezentat propuneri concrete pentru rezolvarea principalelor preocupări ale francezilor, pre-cum puterea de cumpărare. “Reducerea dezbaterilor politice numai la problema puterii de cumpărare este absurdă”, le-a dat Sarko peste nas criticilor săi. Cu riscul de a-şi face şi mai mulţi duşmani, preşedintele francez a abordat direct şi problema imigraţiei, reafirmându-şi sprijinul pentru imigraţia pe cote. Proiectul guvernului francez prevede limitarea numărului de imigranţi care intră anual în Franţa şi majorarea la 50% a imigraţiei economice, în detrimentul celei familiale, măsuri ce nemulţumesc organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, dar sunt în schimb în asentimentul a 74% dintre francezi.
Întrebări fierbinţi
La întrebarea cea mai “fierbinte” a conferinţei, aceea a relaţiei sale cu fostul fotomodel italian Carla Bruni, devenită cântăreaţă de muzică rock, Sarko a răspuns că este vorba despre o “relaţie serioasă”, însă nu a vrut să precizeze dacă şi când se va căsători cu actuala sa iubită. La insistenţele jurnaliştilor, care au citat speculaţiile făcute de Journal du Dimanche, potrivit cărora cei doi ar urma să se căsătorească la 8 sau 9 februarie, Sarko le-a răspuns cu o fină ironie: “Nu Journal du Dimanche este cel care stabileşte data nunţii (...). Aveţi toate şansele să aflaţi despre asta după ce va fi avut loc... Un preşedinte, a continuat el, “nu are dreptul nici la mai multă, dar nici la mai puţină fericire decât un alt om. M-am gândit mult la acest lucru. Nu am vrut să mint, ci m-am hotărât să rup cu tradiţia deplorabilă a vieţii noastre politice – cea a ipocriziei, a minciunii...”
Sinceritate
“Nu am vrut să mint, ci m-am hotărât să rup cu o tradiţie deplorabilă a vieţii noastre politice, aceea a ipocriziei şi minciunii. (...) Împreună cu Carla, am decis să nu minţim. Să nu instrumentăm nimic şi să nu ne ascundem. (...) Şi voi aveţi o parte a voastră sentimentală, şi eu o am pe-a mea”
Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei
sanziana.stancu@jurnalul.ro