Sarko plăteşte la urne

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi formaţiunea sa, UMP, au ajuns într-o situaţie prea puţin confortabilă după primul tur al alegerilor regionale, fiind striviţi între opoziţia socialistă triumfătoare şi extrema dreaptă revigorată.

Reformele costă, iar plătitorul este partidul la putere. Electoratul din Franţa a dat un avertisment clar duminică actualei conduceri de centru-dreapta, votul exprimat la primul tur al regionalelor urmând a se reflecta asupra celei de-a doua jumătăţi a mandatului prezidenţial în sensul că, de acum înainte, Nicolas Sarkozy va acţiona dintr-o poziţie fragilizată. Aceste ultime alegeri intermediare înaintea prezidenţialelor din 2012 au un impact naţional şi, totodată, caracterul unui test.

"Imaginea din Franţa este aceea că alegătorii au obosit, sunt dezangajaţi şi nu mai au încredere în politicieni. Ei nu sunt atât supăraţi, cât concentraţi pe locurile de muncă, pensii şi reducerea cheltuielilor publice", potrivit corespondentului BBC la Paris, Emma Jane Kirby.
Dovadă că electoratul a obosit: absenteismul la urne a fost de 52 la sută.

"Avertisment", "clacare", "dezavuare", "debandadă", presa franceză sublinia luni, aproape la unison, înfrângerea lui Sarkozy, potrivit AFP. Ziarul de stânga Libération arăta că repetarea victoriei valului roz-verde, adică alianţa socialiştilor cu ecologiştii, şi duminica viitoare va marca o schimbare politică majoră. Predicţie plauzibilă, deoarece, potrivit cifrelor oficiale, blocul stângii a obţinut 53,46 la sută din voturi, depăşind blocul dreptei cu circa 14 puncte. La rândul său, Frontul Naţional, partid de extremă dreapta, a obţinut la primul tur 12 la sută din voturi, situându-se aproape la egalitate cu a treia forţă a ţării, Europe Ecologie.

Cauzele înfrângerii? Criza şi scandalurile. Cota de popularitate a şefului statului era deja în cădere liberă. Parcă presimţind înfrângerea, Sarkozy a încercat să calmeze jocul în ajunul votului, anunţând "o pauză" în reforme în semestrul al doilea al anului 2011. Potrivit AFP, scorul slab al dreptei apare ca un "eşec" personal şi marchează "începutul unei crize de leadership" pentru preşedinte.