x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scădere cu 21% a cazurilor de variola maimuței la nivel mondial

Scădere cu 21% a cazurilor de variola maimuței la nivel mondial

25 Aug 2022   •   21:30
Scădere cu 21% a cazurilor de variola maimuței la nivel mondial

Numărul cazurilor de variola maimuței raportate la nivel mondial a scăzut cu 21% săptămâna trecută, după o lună de creștere a infecțiilor, a anunțat joi Organizația Mondială a Sănătății.

OMS a declarat epidemia ca fiind o urgență de sănătate globală în luna iulie. Până în prezent, au fost raportate peste 41.000 de cazuri de variola maimuței și 12 decese din 96 de țări, majoritatea cazurilor provenind din Statele Unite, conform Reuters.

Scăderea numărului de cazuri ar putea semnala faptul că epidemia este în declin în Europa, potrivit celui mai recent raport al OMS.

"Există semne că epidemia încetinește în Europa, unde o combinație de măsuri eficiente de sănătate publică, schimbarea comportamentului și vaccinarea ajută la prevenirea transmiterii", a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Cu toate acestea, aproape două duzini de țări au înregistrat o creștere a numărului săptămânal de cazuri, cea mai mare creștere fiind raportată în Statele Unite. Peste 34% din numărul actual de cazuri la nivel mondial se află în SUA.

Având în vedere că vaccinurile sunt puține, multe țări, inclusiv SUA, încearcă să prelungească stocurile prin administrarea unor doze mai mici pentru a profita la maximum de stocurile existente.

(sursa: Mediafax)

×