Un creator de modă care a lucrat la spectacolul de deschidere ce a durat 90 de minute a smuls steagul de la o tânără în timpul paradei națiunilor din în capitala Armeniei, și i-a dat foc, într-o acțiune planificată în prealabil pe care a justificat-o apoi pe rețelele de socializare.
Aram Nikolyan, care lucrează pentru o companie de televiziune, a fost prins și reținut de poliție, dar ulterior a fost eliberat fără nicio acuzație.
"Singura mea dorință a fost să mă asigur că drapelul Azerbaidjanului nu flutură în Erevan, capitala Republicii Armenia", a declarat Nikolyan, care a proiectat costumele purtătorilor de drapel la ceremonie.
"Dacă există oameni care cred că nu ar fi trebuit să fac acest lucru, lăsați-i să atârne steagul Azerbaidjanului în casele lor."
Armenia și Azerbaidjanul sunt vecini fără relații diplomatice, după ce au purtat două războaie din cauza regiunii disputate Nagorno-Karabah.
Echipa Azerbaidjanului, formată din patru atleți, plus personalul de sprijin și oficialii Federației, a fost instruită de guvernul său să se întoarcă acasă în această dimineață, cu câteva ore înainte de începerea competiției pe aceeași scenă unde a avut loc incidentul cu steagul.
Federația Europeană de Haltere (EWF) a condamnat acțiunile lui Nikolyan care, potrivit acesteia, reprezintă "un atac la adresa integrității valorilor sportive".
Decizia i-a privat pe sportivii din Azerbaidjan de șansa de puncta în calificările pentru Jocurile Olimpice, în condițiile în care toate campionatele continentale din acest an și de anul viitor sunt calificări pentru Paris 2024.
În schimb, li s-ar putea permite să concureze la Campionatele Africane de luna viitoare de la Tunis, unde performanțele lor ar fi valabile pentru clasamentul de la Paris 2024.
Într-o declarație comună a Ministerului Tineretului și Sportului din Azerbaidjan și a Comitetului Național Olimpic din această țară se arată: "Comiterea unui astfel de act barbar la ceremonia la care a participat prim-ministrul Armeniei și aprobarea acestuia de către publicul armean, precum și prezentarea persoanei care a comis acest act drept un erou, reprezintă un exemplu clar de ură etnică, rasism, xenofobie și azerbofobie în această țară și o contradicție totală cu obiectivele și principiile nobile ale sportului, care promovează pacea și înțelegerea reciprocă între națiuni.
"Din cauza presiunilor psihologice din Armenia, unde domnește o astfel de atmosferă de ură și unde securitatea nu este asigurată, participarea normală a sportivilor azeri la competiții este imposibilă.
"Ținând cont de aceste aspecte, s-a luat decizia de a-i întoarce pe sportivii azeri în țara lor natală.
"Facem apel la comunitatea internațională și la instituțiile sportive internaționale să condamne ferm acest act barbar.
"De asemenea, solicităm Federației Europene de Haltere să impună sancțiuni împotriva Armeniei.
"Credem că acest incident arată că Armenia este incapabilă să organizeze competiții sportive internaționale și să asigure siguranța sportivilor."
Armenia este una dintre cele cinci națiuni care candidează pentru a găzdui Campionatele Mondiale ale Federației Internaționale de Haltere de anul viitor.
Aceasta este prima sa organizare a campionatelor continentale, la 40 de ani după ce prima sa încercare a eșuat din cauza unui cutremur care a dus la preluarea găzduirii de către Moscova.
Ministerul Educației, Științei, Culturii și Sportului din Azerbaidjan a declarat că decizia Azerbaidjanului de a zbura acasă a fost o "problemă de îngrijorare în ceea ce privește etica sportivă" și nu a inclus scuze în declarația sa.
Nu au existat "probleme privind siguranța halterofililor", a afirmat ministerul.
Într-o declarație, Federația Europeană de haltere (EWF) a declarat că "condamnă cu fermitate" incidentul de incendiere a steagului, care a fost "un atac la integritatea valorilor sportive și la principiile universale ale fair-play-ului".
"EWF a reacționat imediat la acest incident, exprimându-și poziția fermă față de Comitetul de organizare și solicitând garanții suplimentare pentru siguranța tuturor participanților la această competiție.
"Regretăm faptul că delegația Republicii Azerbaidjan a fost nevoită să părăsească competiția, dar în același timp o respectăm.
"Ne-am implicat direct în asigurarea tuturor condițiilor de securitate pentru delegație până la plecarea acesteia din Armenia.
"EWF rămâne solidară cu echipa și federația din Azerbaidjan și rămâne disponibilă pentru orice formă de sprijin care este solicitată în spiritul sportului și al fair-play-ului."
Campionatele Europene se desfășoară în perioada 15-23 aprilie.
Steag flacari campionat
(sursa: Mediafax)