x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Belgia, Olanda și Germania fac anchete legate de scandalul iPhone 12

Belgia, Olanda și Germania fac anchete legate de scandalul iPhone 12

de Redacția Jurnalul    |    14 Sep 2023   •   23:00
Belgia, Olanda și Germania fac anchete legate de scandalul iPhone 12

Autoritățile din Belgia, Olanda și Germania au anunțat că fac anchete legate de scandalul iPhone 12. Decizia a fost luată după ce Franța a decis să oprească vânzările telefonului despre care s-a spus că emite un nivel prea mare de radiații, potrivit BBC.

Mai multe țări europene spun că vor face investigații după ce Franța a ordonat Apple să înceteze vânzările. Este vorba despre Belgia, Olanda și Germania care au anunțat că analizează problema.

ANFR, autoritatea franceză care controlează domeniul frecvențelor radio i-a solicitat gigantului tehnologic să remedieze telefoanele existente. De asemenea, i-a recomandat Apple să recupereze toate telefoanele vândute în țară dacă nu poate rezolva problema printr-o actualizare software.

Apple a declarat pentru BBC că va contesta studiul ANFR. Totodată, compania a anunțat că a furnizat autorității de reglementare rezultatele altor cercetări care arată că dispozitivul respectă toate regulile relevante.

Și Organizația Mondială a Sănătății a încercat să diminueze temerile cu privire la radiațiile emise de telefoanele mobile. Pe situl său a anunțat că nu există dovezi care să concluzioneze că expunerea la câmpuri electromagnetice de nivel scăzut este dăunătoare pentru oameni.

IPhone 12 a fost lansat pentru prima dată în septembrie 2020 și încă este vândut în toată lumea.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: iPhone 12