x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un bancher aflat în graţiile Kremlinului a încercat să aibă acces la echipa de tranziţie a lui Donald Trump

Un bancher aflat în graţiile Kremlinului a încercat să aibă acces la echipa de tranziţie a lui Donald Trump

22 Ian 2019   •   17:55
Un bancher aflat în graţiile Kremlinului a încercat să aibă acces la echipa de tranziţie a lui Donald Trump
Sursa foto: Robert Foresman

Apar noi dovezi privind tentativele personajelor cu legături la Kremlin de a-l contacta pe preşedintele Donald Trump sau echipa sa de tranziţie, după victoria în alegerile prezidenţiale din 2016. Potrivit ABC News, la doar 9 zile după ce Donald Trump a câştigat alegerile, printre miile de persoane care au încercat să se apropie de echipa noului lider al SUA s-a aflat şi Mark Burnett, producătorul show-ului televizat "The Apprentice - Ucenicul". Acesta a ajuns la un consilier al lui Donald Trump pe care a încercat să îl convingă să accepte întâlnirea cu un bancher cunoscut pentru legăturile sale strânse cu Rusia. Este vorba despre Robert Foresman, un om influent, dar care nu şi-a realizat visul de a se apropia de noul preşedinte. Foresman a reuşit totuşi să atragă atenţia recent unor anchetatori ai Congresului american pentru că numele lui era pe lista americanilor care aveau legături solide în interiorul Kremlinului, şi care au încercat să intre în cercul liderului SUA. 

Foresman, care acum ocupă funcţia de vicepreşedinte al unei agenţii de investiţii, a locuit ani de zile la Moscova, unde se ocupa de un fond de investiţii de 3 miliarde de dolari şi era considerat de către firma sa drept unul care menţine legături cu cercul apropiat preşedintelui rus Vladimir Putin. Foresman a refuzat să comenteze informaţiile respective.

Mai mult, Foresman nu era un admirator al lui Donald Trump, ceea ce a devenit suspect în ochii anchetatorilor. În 2015, el a făcut donaţii atât pentru campania lui Hillary Clinton cât şi a lui Jeb Bush. Câteva luni mai târziu, el a căutat să aibă acces în cercurile apropiate lui Trump. În decembrie 2016, Foresman a avut o întâlnire la New York cu preşedintele Băncii Ruse de Dezvoltare (deţinută de statul rus) Serghei Gorkov, acelaşi bancher care a plecat de la Moscova la New York tot în decembrie, doar pentru o zi, pentru a se întâlni cu Jared Kushner, ginerele preşedintelui Trump.

 

×
Subiecte în articol: donald trump Robert Foresman