Andy Coulson, fostul director pentru comunicare al premierului britanic David Cameron a fost arestat vineri in cadrul scandalului privind ascultarile telefonice ilegale practicate de tabloidul News of the World, unde acesta a fost o perioada redactor-sef, a anuntat Scotland Yard, citata de AFP.
Coulson (43 de ani) este banuit de participare la interceptarile telefonice ilegale si de coruptie, a precizat politia intr-un comunicat. El s-a prezentat vineri dimineata la un comisariat din sudul Londrei, fiind ulterior plasat in detentie.
Andy Coulson, devenit director de comunicare al lui Cameron in 2010, a fost nevoit sa demisioneze din functie in ianuarie, dupa un prim val de dezvaluiri privind interceptarea ilegala a convorbirilor unor personalitati in anii 2000. El fusese obligat sa se retraga, in 2007, si din functia de redactor-sef al News of the World, dupa ce corespondentul pentru Casa Regala al publicatiei a fost condamnat la inchisoare.
Arestarea lui Coulson sporeste presiunea exercitata asupra premierului David Cameron, acuzat de opozitie pentru legaturile cu fostul redactor-sef si numirea acestuia in echipa sa. "Decizia de a-l numi a fost a mea si numai a mea si imi asum intreaga responsabilitate", a afirmat Cameron vineri, cu putin timp inaintea anuntului privind arestarea lui Coulson. Premierul britanic a anuntat vineri infiintarea unei comisii de ancheta independenta, prezidata de un judecator, cu privire la interceptarile ilegale practicate de tabloidul News of the World, in paralel cu ancheta desfasurata de politie, relateaza AFP. "Nimic nu va fi lasat deoparte", a declarat seful Guvernului in cadrul unei conferinte de presa neprevazute care a fost organizata la Downing Street, la o zi de la anuntul privind inchiderea tabloidului.
James Murdoch, presedintele trustului News International, a anuntat joi inchiderea tabloidul britanic News of the World. Decizia a fost luata pe fondul dezvaluirilor privind interceptarea de catre jurnalistii publicatiei a telefoanelor rudelor victimelor atentatelor de Londra, rudelor militarilor morti in Afganistan si chiar a mesageriei unei adolescente date disparute.