Recentul scandal Blagojevich îi dă dureri de cap şi nelinişti viitorului preşedinte american. Barack Obama a finalizat raportul de investigaţie internă. Are rezultatele, dar refuză să le facă publice.
Ca să iasă o vreme din vizorul public, Barack Obama şi-a planificat o vacanţă în Hawaii, la începutul săptămânii viitoare. Tot atunci va fi dat şi rezultatul investigaţiei interne în cazul guvernatorului Blagojevich şi va fi eliberat locul din Senat.
Aşa cum a promis, Obama a anunţat luni că rezultatele investigaţiei sunt puse pe hârtie şi gata să ia calea publică. Investigaţia a fost demarată în interiorul echipei sale şi condusă de viitorul avocat al Casei Albe, Gregory Craig. La mijloc s-a aflat disputa pe locul din Senat, eliberat după alegerea lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al SUA, şi se presupune că un membru al echipei sale ar fi "negociat" cu apropiaţi ai guvernatorului corupt, negociere în care Rod Blagojevich ar fi vrut să primească bani şi alte foloase în schimbul numirii unui apropiat de-al preşedintelui ales în funcţia de senator.
SUSPICIUNI DE CONSPIRAŢIE
Salivând în aşteptarea informaţiilor, mass-media au primit o nouă lovitură à la Barack. Preşedintele ales a decis să nu facă publice rezultatele, "deocamdată", la sfatul avocatului şi la cererea Procurorului General. "Nu vreau să influenţez o investigaţie în curs de desfăşurare", a repetat Obama. Patrick Fitzgerald, procurorul care se ocupă de cazul Blagojevich, a susţinut afirmaţiile preşedintelui ales. Ca să-i mai liniştească, Obama le-a spus jurnaliştilor că raportul investigaţiei interne este unul simplu, fără informaţii sau nume explozive şi că vor fi foarte dezamăgiţi când îl vor citi. Pe CNN, analiştii politici spun că "nu ajută deloc să primim aceleaşi declaraţii goale în acest moment", mergând până acolo încât suspectează o conspiraţie între Obama şi procurorul general Fitzgerald.
SUSPECTUL NUMĂRUL 1
Speculaţiile i-au umbrit pe preşedintele ales şi stafful său încă de săptămâna trecută, când guvernatorul de Illinois, Milorad Blagojevich, a fost arestat din pat sub acuzaţia că ar fi vrut să "vândă" locul vacantat din Senat. Încă de atunci, americanii aşteaptă o declaraţie fermă a preşedintelui ales, în care să spună clar şi răspicat că nici el şi nici echipa sa nu au fost implicaţi în jocurile murdare de la Chicago şi că practicile lui Blagojevich sunt şi vor sta departe de Casa Albă.
Suspectul numărul 1, bănuit că ar fi "tratat" cu apropiaţi ai lui Blagojevich, este Rahm Emanuel, viitor şef de personal (chief of staff) la Casa Albă. Întrebat dacă Rahm a purtat discuţii cu guvernatorul, Barack Obama a omis să răspundă.
Investigaţia condusă de avocatul Craig a fost una invizibilă. Nu s-a auzit şi nu s-a aflat nimic. Ca şi cum n-ar fi fost. Obama a refuzat să răspundă cine din echipa sa a fost intervievat în timpul anchetei interne şi nici dacă persoanele au fost intervievate sub jurământ.
RETORICĂ DE PAPAGAL
Folosindu-se de retorica avocăţească, Barack Obama a subliniat din nou ceea ce a spus în urmă cu o săptămână: că el nu a avut discuţii directe cu guvernatorul Blagojevich şi că personalul său din viitorul cabinet prezidenţial nu a făcut nimic ilegal sau în legătură cu acuzaţiile aduse. De altfel, ultimele conferinţe de presă şi declaraţiile preşedintelui ales amintesc de avertizările lui John McCain din ultima dezbatere prezidenţială. Senatorul a spus că Barack Obama se ascunde în spatele cuvintelor şi nu-şi asumă responsabilitatea declaraţiilor.
Retorica lui Obama seamănă cu cea a fostului preşedinte Bill Clinton. Clinton a făcut istorie în cazul Monica Lewinsky, când fostul preşedinte a ameţit juriul încercând să "definească" definiţia lui "is" (este).
Guvernatorul de Illinois, "Rod" Blagojevich, s-a încăpăţânat să rămână în funcţie, deşi Barack Obama şi alţi democraţi de marcă i-au cerut politicianului să-şi prezinte demisia.
Citește pe Antena3.ro