x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scandalul Petraeus: CIA, cuibuşor de nebunii sau eternul război FBI-CIA? FBI ştia de un an. De ce a tăcut, asta nu se ştie

Scandalul Petraeus: CIA, cuibuşor de nebunii sau eternul război FBI-CIA? FBI ştia de un an. De ce a tăcut, asta nu se ştie

de Marina Constantinoiu    |    12 Noi 2012   •   18:07
Scandalul Petraeus: CIA, cuibuşor de nebunii sau eternul război FBI-CIA? FBI ştia de un an. De ce a tăcut, asta nu se ştie
Sursa foto: KAREN BLEIER/AFP

O parte din clasa politică americană, îngrijorată de eventualele atingeri aduse securităţii naţionale, a solicitat, luni, lămuriri în legătură cu desfăşurarea anchetei pe marginea scandalului de adulter care a dus la demisia şefului CIA, David Petraeus.

Directorul CIA a demisionat, vineri, în mijlocul unui scandal numai bun de scenariu de film. Triunghi amoros, amantă geloasă, corespondenţă romantică şi mesaje de ameninţare, nimic n-a lipsit. O carieră construită cu grijă în aproape patru decenii de serviciu militar, culminând cu comanda teatrelor de operaţiuni din Irak şi Afganistan, s-a dus pe Apa Sâmbetei.

În ediţia sa de luni, cotidianul New York Times, citat de AFP, afirmă că şefi din cadrul FBI şi de la Departamentul de Justiţie erau la curent cu această poveste încă de anul trecut, dar nu au informat pe nimeni din afara cercului lor, până săptămâna trecută, când generalul Petraeus a demisionat.

Dacă ar fi fost un general pe timp de pace, el nu s-a fi bucurat de renumele de a fi numit şeful CIA sau de a atrage atenţia întregii lumi prin demisia sa în urma unei relaţii extraconjugale. America îşi judecă generalii după cum se descurcă în război, iar Petraeus s-a alăturat, ca lider memorabil, ca urmare a performanţelor sale în războiul din Irak, comentează analiştii. După ce a preluat comanda în Irak, fiecare batalion american a primit patru sarcini: să asigure securitatea, să finanţeze proiecte, să ajute la guvernare şi să instituie statul de drept. Dacă asigurarea securităţii necesita prezenţa armatei, celelalte sarcini vizau construcţia naţiunii irakiene. În termen de doi ani, Irakul a fost stabilizat militar, iar generalul Petraeus a devenit primul general american erou al secolului XXI.

Altruişti

Familia Petraeus a servit naţiunea americană altruist, an de an. Asemenea generalului roman Marcus Aurelius, Petraeus a petrecut cea mai mare parte a ultimilor 10 ani pe câmpul de luptă. Soţia sa a călătorit în mod constant la bazele americane, învăţându-i pe soldaţi şi pe soţiile acestora cum să îşi gestioneze finanţele. Fiul său a refuzat locuri de muncă profitabile şi a ales să servească, la fel ca tatăl său, pe câmpul de luptă.

Oficiali ai FBI şi CIA urmează să prezinte, marţi, în Congres ancheta privind adulterul care a determinat demisia surpriză a directorului CIA."Nu există niciun prejudiciu pentru securitatea naţională. Până în prezent nu a fost cazul", a afirmat duminică pentru Fox News preşedinta comisiei pentru serviciile de informaţii din Senatul american, democrata Dianne Feinstein.

Presa americană a descoperit rapid că amanta sa este Paula Broadwell, care a împlinit vineri 40 de ani. Fost militar, ea a petrecut un an în Afganistan pentru a scrie o biografie a generalului: "All In: The Education of General Petraeus”. FBI a descoperit relaţia, în prezent încheiată, anchetând nişte e-mailuri "ameninţătoare" ale lui Broadwell adresate unei alte femei care, înspăimântată, a cerut protecţia FBI, potrivit presei. Aceasta se numeşte Jill Kelley, are 37 de ani, locuieşte în Tampa, Florida, şi ar fi o prietenă veche a generalului. Ea nu are niciun statul special în cadrul armatei şi lucrează ca "agent de legătură socială" cu o bază aeriană din Florida. Ancheta a ajuns ulterior la Petraeus, care ar fi fost interogat de FBI "în urmă cu două săptămâni".

Nu vor fi formulate acuzaţii
Conform unor oficiali din cadrul FBI, investigaţia care o vizează pe biografa Paula Broadwell nu va avea ca rezultat formularea de acuzaţii. David Petraeus nu a fost vizat deloc de investigaţie în calitatea de suspect.

Demisia lui Petraeus, bruscă şi neaşteptată, pare să pună capăt carierei publice a unui om care a jucat un rol-cheie în războiul din Irak. Decizia riscă să conducă la o perioadă de instabilitate în cadrul Agenţiei Centrale pentru Informaţii, care se confruntă cu reduceri bugetare şi cu critici după moartea ambasadorului SUA, Chris Stevens, ucis la consulatul din Benghazi (Libia).

William Donovar a reunit în plin al Doilea Război Mondial (1942) diferite servicii militare în cadrul ''Office of Strategic Services'' şi a pus bazele CIA. John Edgar Hoover este omul care a transformat ''Bureau of Investigation'', al cărui director a fost între 1935-1972, în modernul FBI. De la cazul Kennedy şi până la 11 septembrie 2001, cele două agenţii, FBI şi CIA, s-au obstrucţionat reciproc, se arată într-un editorial publicat de cotidianul italian La Stampa.

Relaţii tensionate
Contradicţiile dintre FBI-ul lui Robert Mueller şi CIA lui David Petraeus privind atentatul din Benghazi sunt ultimul capitol al unei relaţii dintre cei doi pivoţi ai ''Intelligence community'', care au marcat aproape un secol de istorie americană, trecând prin Pearl Harbor, asasinarea lui Kennedy şi scandalul Watergate.

Rivalităţile operative, metodele diferite de investigaţie şi duelurile personale explică în parte conflictele între servicii. Diferenţa de bază dintre FBI şi CIA rezidă de fapt în relaţia cu puterea politică, având în vedere că mandatul şefului ''Bureau-ului'' este de zece ani - fapt ce-i permite să fie detaşat de constrângerile Casei Albe şi Congresului - în timp ce conducerea de la Langley este o expresie directă a Casei Albe şi are nevoie de ratificarea de către Comgres.

Ambele organisme au suferit grave afronturi: Aldrich Ames a fost un infiltrat sovietic în CIA care a provocat mai multe daune securităţii naţionale până când agentul FBI, Robert Hanssen, a reuşit să dobândească acest primat deloc râvnit.

În perioada post-11 septembrie 2001 ambele organisme au fost acuzate că nu au reuşit să-şi încrucişeze informaţiile astfel încât să zădărnicească atacul cel mai sângeros împotriva teritoriului continental, iar consecinţa a fost reforma serviciilor de informaţii lansată de George W. Bush, care le-a obligat să coopereze aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată anterior.

Ironia sorţii face ca tocmai această legătură strânsă să-l fi slăbit pe Petraeus, deoarece anchetele FBI la Benghazi, după asasinarea lui Chris Stevens l-au determinat, la 13 septembrie, pe directorul Robert Mueller să prezinte Congresului o interpretare diferită de cea a lui Petraeus: nu a fost vorba de o demonstraţie spontană a unor manifestanţi înarmaţi cu lansatoare de rachete, ci de un atac "al Al-Qaeda sau aliaţi ai Al-Qaeda”.

Pentru Petraeus, care a îngenuncheat Al-Qaeda în Irak şi a contribuit apoi la eliminarea lui Bin Laden la Abbottabad, a fost ziua mai grea. Investigaţiile efectuate în următoarele săptămâni de FBI pe computerul ''violat'' al şefului CIA au făcut restul, descoperind relaţia extraconjugală care a dus la demisia lui Petraeus.

×
Subiecte în articol: Generalul David Petraeus fbi