Un pasager al cursei aeriene New York - Las Vegas a filmat o scenă halucinantă, la 90 de minute după ce avionul în care se afla a decolat de pe aeroportul JFK.
Potrivit martorilor, un bărbat s-a trezit brusc din somn şi a început să ţipe necontrolat. Mai mult, când însoţitorii de bord i-au cerut acestuia să se calmeze, omul a încercat să-i lovească.
"S-a trezit dintr-o dată şi a început să ţipe. A devenit foarte agresiv. M-am speriat tare. A încercat să-i lovească pe însoţitorii de zbor, însă ei s-au descurcat foarte bine. L-au imobilizat rapid", a declarat un pasager, potrivit ABC News.
În urma incidentului, aeronava şi-a întrerupt cursa, iar individul isteric a fost predat forţelor de ordine.
Citește pe Antena3.ro