Un nou raport arheologic a descoperit un schelet care datează din anii 550-700 e.n, şi care prezintă ţăruşi infipte în umeri, inima şi glezne, arheologii ajungând la concluzia că scheletul ar aparţine unui vampir.
Scheletul a fost găsit în anul 1959, în vechiul oraş Nottinghamshire, de cărte arheologul Charles Daniels. Acesta a examinat scheletul şi l-a îngropat la loc. Specialiştii consideră că scheletul ar aparţine unui vampir, iar ţăruşele fac parte din ritualul de îngropare a acestuia. Mai exact, cadavrul vampirului ar fi fost pironit pentru ca spiritul său să nu se ridice şi să-i bântuie pe localnici, scrie Daily Mail.
'' În perioada Anglo-Saxona, hoţii, criminalii şi cei cu un comportament deviat, erau îngropaţi în pământ îmbibat cu apa, arşi pe rug ori decapitaţi. Totuşi, nu vom şti niciodata cu exactitate în ce categorie se încadra cel al cărui cadavru a fost descoperit. Scheletul provine dintr-o perioada foarte puţin cunoscută arheologilor'', a declarat Matthew Beresford, cel care a scris raportul cu privire la scheletul vampirului.
Descoperirea vine după ce arheologii au descoperit cu cinci luni în urmă, rămăşiţe dintr-un mormânt în centrul Bulgariei. Scheletul fusese legat şi prins cu patru clame din fier, în timp ce un foc a fost aprins deasupra mormântului său. Se estimează a fi oasele unui om în vârstă de 30 de ani şi experţii cred că acesta a fost supus unui ritual bazat pe superstiţie de a-l face pe individ să nu se mai întoarcă după moartea sa.