x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Schimbări importante în conducerea UniCredit. Se așteaptă la un profit net de peste 3 miliarde de euro în 2021

Schimbări importante în conducerea UniCredit. Se așteaptă la un profit net de peste 3 miliarde de euro în 2021

15 Iul 2021   •   16:53
Schimbări importante în conducerea UniCredit. Se așteaptă la un profit net de peste 3 miliarde de euro în 2021

Noul director general al UniCredit a anunțat o nouă reorganizare a grupului. Andrea Orcel a preluat funcția în mai 2021 și vrea să impună o conducere mai eficientă, scrie Reuters. În acest an, se estimează că banca italiană va ajunge la un profit net de circa 3 milarde de euro. 

El a înlocuit două peresoane care ocupau funcții de top în timpul predecesorului său, Jean Pierre Mustier.

"Anunţul este un pas înainte în vederea realizării obiectivului nostru de a simplifica şi reduce complexitatea grupului, care a afectat această afacere prea mult timp. Decizia este menită să reducă stratificarea şi complexitatea, pentru o structură de conducere clară, care va executa mai rapid sarcinile şi va lua decizii mai repede", a transmis acesta.

În talia, Departamentul de operaţiuni individuale va fi condus de Barbara Tamburini,  Departamentul de operaţiuni companii va fi coordonat Andrea Casini, iar Alfredo De Falco va conduce Corporate Investment Banking (CIB).

În Germania, Departamentul operaţiuni companii şi CIB se vor afla în subordinea lui Markus Beumer şi Jan Kupfer.

În Europa Centrală şi de Est (CEE), Divizia de retail business se va afla în subordinea lui Pierre Yves Guegan, iar Corporate Investment Banking va fi condus de Fabio Fornaroli.

Totodată, noul director general va prezenta noul plan de afaceri. 

Profitul net al UniCredit a crescut la 887 de milioane de euro în primul trimestru din 2021, comparativ cu pierderi de 2,7 miliarde de euro în aceeași peroadă din 2020. 

În România, grupul italian este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services. 

×