x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scotland Yard soluţionează o crimă după 132 de ani

Scotland Yard soluţionează o crimă după 132 de ani

06 Iul 2011   •   13:05
Scotland Yard soluţionează o crimă după 132 de ani

O crima veche de de 132 de ani a fost rezolvat de politia engleza, care a identificat un craniu descoperit recent langa Londra ca fiind al unei femei asasinate de mai bine de un secol de catre servitoarea sa, relateaza AFP.

Meticulosul dosar intocmit de criminalistii londonezi la jumatatea secolului al XlX-lea si metodele moderne de datare, i-au ajutat pe legisti sa identifice craniul. El apartinea Juliei Thomas, o vaduva bogata de 55 de ani, care a fost ucisa si decapitata de catre servitoarea sa de 29 de ani in 1879.

Craniul a fost descoperit in luna octombrie a 2010 de muncitori care lucrau la casa celebrului producator si realizator de la BBC David Attenborough, in Richmond (sud-vestul Londrei). In acea zona se afla acum peste 150 de ani casa in care locuia Julia Thomas.

Potrivit arhivelor judiciare, intr-o duminica, dupa servirea mesei, stapana casei a fost impinsa pe scari si strangulata de catre servitoare. Femeia i-a taiat corpul cu toporul, a fiert resturile victimei si le-a dat, potrivit rapoartelor vremii, de mancare unor copii din zona. Capul nu a fost gasit decat recent.

Servitoarea, care s-a folosit de identitatea patroanei sale si de dintii sai, a fost intr-un final arestata si condamnata la moarte de un tribunal londonez.

Un secol mai tarziu, testele au aratat ca acest craniu apartinea unei femei albe, in jur de 50 de ani si fara dinti, ceea ce a permis anchetatorilor sa elucideze acest caz, cunoscut sub denumirea de "misterul din Barnes".

×