x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scrisoare deschisă a medicilor ruși către Vladimir Putin

Scrisoare deschisă a medicilor ruși către Vladimir Putin

de Redacția Jurnalul    |    11 Ian 2023   •   13:10
Scrisoare deschisă a medicilor ruși către Vladimir Putin

Zeci de medici ruși i-au trimis, marți, o scrisoare deschisă liderului de la Kremlin prin care cer oprirea persecutării opozantului Aleksei Navalnîi, scrie EFE.

Acesta se află în închisoare din 2021, după ce s-a întors de la Berlin, unde a fost tratat după otrăvirea sa în timp ce se afla la bordul unui avion cu care se întorcea din Siberia. 

Navalnîi este bolnav acum după ce a fost pedepsit din nou pentru  'comportament nepotrivit', fiind retrimis în izolare de Anul Nou, scrie site-ul Meduza. 

"Cerem să i se permită să fie examinat de medici civili, iar, în cazul unor simptome, să fie spitalizat pentru examinare şi tratament complet. Evident, din punct de vedere medical, Aleksei nu primeşte suficientă asistenţă medicală, iar izolarea sa într-o celulă disciplinară este absolut contraindicată pentru afecţiunea sa. 'Nu putem şi nu avem dreptul să privim cu braţele încrucişate atacurile deliberate asupra sănătăţii politicianului Aleksei Navalnîi. Refuzul reprezentanţilor serviciilor penitenciare de a-i furniza lui Aleksei medicamentele necesare reprezintă o ameninţare directă la viaţa sa", se arată în scrisoarea semnată de 39 de medici și postată pe Facebook. 

Avocații opozantului rus spun că acesta tușește și are febră dar nu i se permite accesul la tratament. 

"Este recomandat să nu vă îmbolnăviţi. Dacă vă îmbolnăviţi, atunci va trebui să cereţi câte ceva administraţiei: pastile, asistenţă medicală, şosete de lână... Simţind că au o nouă pârghie de presiune asupra ta, administraţia începe să-ţi răsucească mâinile la spate", spune Navalnîi.

Totodată, medicii îi scriu lui Vladimir Putin că este garantul Constituției, care arată în art. 41 că fiecare cetăţean are dreptul la asistenţă medicală.

Aleksei Navalnîi are 46 de ani și a scris pe Telegram că a fost trimis în izolare pe 31 decembrie 2022 deoarece s-a spălat cu circa 30 de minute mai devreme decât era programul. El mai spune că slăbește circa 3,5 kilograme când se află în celula disciplinară și nu are voie la vizite. 

Opozantul mai spune că de fiecare dată când este băgat la carceră slăbeşte în jur de 3,5 kg, la care se adaugă şi imposibilitatea de a primi vizite.

Acesta a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru fraudă, fiind reținut d irect de pe aeroport când s-a întors din Germania, într-un proces despre care se spune că ar fi orchestrat de la Kremlin. 

×
Subiecte în articol: medici Vladimir Putin Rusia