O fetiță în vârstă de șapte ani i-a scris o scrisoare scurtă și presărată cu lacrimi lui Moș Crăciun. Gerard Woodhouse, consilier pe probleme de muncă din Liverpool, a găsit-o într-o cutie poștală dintr-un centru comunitar și a împărtășit-o pe Twitter, relatează mirror.co.uk.
Fetița a cerut mâncare și o casă unde să locuiască împreună cu familia. „Dragă Moș Crăciun, poți să mă ajuți să avem o casă de sărbători. Mama vrea să fim toți împreună. Ne poți da ceva de mâncare și eu pot să evadez (sic) doar cu o păpușă drăguță. Mulțumesc."
O fotografie cu poza scrisorii a fost postată pe rețeaua de socializare de către consilier. Aceasta a atras mii de comentarii de la utilizatori, care au fost extrem de impresionați. „Am izbucnit în lacrimi. Uneori nu apreciez cât de norocos sunt, abia acum îmi dau seama de asta”, a scris @s_d_j_h. "Un copil care îi cere lui Moș Crăciun o casă și ceva de mâncare. În secolul 21, Marea Britanie se întoarce cu sute de ani în urmă", este de părere @teaceeme. „Inocența dulce a unui copil care crede că Moșul o poate ajuta", sunt cuvintele postate de amanda_nicolson.
O altă persoană s-a oferit să-i cumpere dulciuri, iar un utilizator a spus că o cunoaște pe fetiță.
Consilierul Gerard Woodhouse se ocupă acum de strângerea de fonduri pentru a ajuta membrii comunității L6 din Liverpool în perioada sărbătorilor de Crăciun. Banii strânși vor sprijini familiile defavorizate.