x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scrutin dur, reluat în Istanbul

Scrutin dur, reluat în Istanbul

24 Iun 2019   •   08:50
Scrutin dur, reluat în Istanbul

Peste 10 milioane de locuitori din Istanbul erau aşteptaţi ieri la urne pentru a alege primarul oraşului, după ce partidul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a obţinut anularea scrutinului din martie, câştigat de candidatul opoziţiei, informează agenţia de ştiri Reuters.

La alegerile locale din 31 martie, Partidul Dreptate şi Dezvoltare (AKP), formaţiune condusă de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a suferit câteva înfrângeri usturătoare, pierzând controlul asupra mai multor oraşe majore, inclusiv asupra capitalei ţării, Ankara. Ekrem Imamoglu, candidatul opoziţiei, a obţinut victoria şi la Istanbul, cel mai mare oraş al ţării, unde Erdogan a fost primar timp de mai mulţi ani, înainte de a ajunge premier şi apoi preşedinte. În urma contestaţiilor depuse de AKP, Înalta Comisie Electorală din Turcia a decis să anuleze însă votul, invocând „nereguli”. Opoziţia a catalogat decizia drept „o lovitură de stat” împotriva democraţiei. O nouă înfrângere pentru partidul de guvernământ era considerată jenantă pentru Erodgan şi ar fi putut amplifica criticile la adresa preşedintelui, în contextul în care mai mulţi lideri politici din propriul partid sunt tot mai nemulţumiţi de modul autoritar de conducere al liderului turc. „Poporul nostru va lua astăzi cea mai bună decizie pentru democraţia noastră, pentru Istanbul şi pentru legitimitatea tuturor alegerilor din ţara noastră în viitor”, a declarat, ieri, Imamoglu în faţa şcolii elementare Haldun Taner din districtul Beylikduzu, unde a votat.

 

Ekrem Imamoglu  a fost primar timp de 18 zile înainte ca autorităţile turce să anuleze rezultatul alegerilor din martie.

 

Imamoglu era ieri convins că va obține un rezultat pozitiv

×
Subiecte în articol: recep tayyip erdogan