x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Secretarul american al Justiţiei, acuzat de încălcarea normelor democratice pentru a-l ajuta pe Trump

Secretarul american al Justiţiei, acuzat de încălcarea normelor democratice pentru a-l ajuta pe Trump

28 Iul 2020   •   21:22
Secretarul american al Justiţiei, acuzat de încălcarea normelor democratice pentru a-l ajuta pe Trump
Sursa foto: selimaksan/Getty Images/iStockphoto

Opoziţia democrată din Statele Unite îl critică dur pe William Barr, secretarul Justiţiei şi procuror general, acuzându-l de încălcarea normelor democratice, după ce acesta a admis că a discutat despre campania electorală a preşedintelui Donald Trump, informează site-urile Politico.com şi Axios.com.

Barr a recunoscut că a participat la discuţii pe teme electorale. "Sunt membru al Cabinetului şi urmează alegeri, astfel că, în mod evident, apare acest subiect", a declarat Barr în cursul audierilor în Comisia pentru Afaceri Judiciare din Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate.

Însă, Barr susţine că decizia mobilizării agenţilor serviciilor federale de securitate în oraşe în care au loc demonstraţii împotriva rasismului şi a violenţelor poliţiei nu are legătură cu strategiile electorale. Barr a refuzat să dezvăluie ce a discutat exact cu preşedintele Trump despre mobilizarea agenţilor federali, dar a precizat: "Eu am spus clar că aş vrea să selectăm oraşele în funcţie de necesităţile forţelor de ordine sau pe baza unor criterii neutre".

Însă Jerrold Nadler, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Judiciare din Camera Reprezentanţilor şi unul dintre liderii Partidului Democrat, din opoziţie, l-a acuzat pe Barr de erodarea normelor democratice. Integritatea Departamentului Justiţiei "este expusă celor mai mari riscuri din istoria modernă". Barr "l-a consiliat şi l-a asistat pe preşedinte în cele mai mari erori". "Sub conducerea dumneavoastră, Departamentul Justiţiei a periclitat vieţile americanilor şi le-a încălcat drepturile constituţionale prin mobilizarea masivă a agenţilor federali pe străzile oraşelor americane, împotriva voinţei liderilor statali sau locali, pentru a reprima opoziţia prin forţă şi în mod neconstituţional", a afirmat Nadler.

"În coordonare cu oficiali de la Casa Albă, Departamentul Justiţiei a răspândit dezinformări despre fraude electorale, a eşuat în aplicarea legilor care protejează drepturile alegătorilor şi a încercat să modifice regulile recensămintelor prin sfidarea textului Constituţiei - toate acestea în tentativa aparentă de a ajuta la realegerea preşedintelui", a subliniat Nadler.

În Statele Unite au loc demonstraţii antirasism şi împotriva violenţelor forţelor de ordine. Administraţia Trump a mobilizat agenţi federali în mai multe oraşe, spre nemulţumirea guvernatorilor unor state americane. Pe fondul criticilor, Departamentul Justiţiei a lansat o anchetă referitoare la operaţiunile controversate ale forţelor de ordine federale mobilizate pentru protestele din oraşul Portland (Oregon).

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: william barr