Şeful administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Ivanov, a afirmat miercuri că fosta Uniune Sovietică nu i-a livrat niciodată Siriei ogive cu gaz sarin, transmite agenţia RIA Novosti. ''Uniunea Sovietică n-a livrat niciodată ogive cu gaz sarin în Siria'', a declarat înaltul responsabil rus la încheierea unei reuniuni a Clubului de la Valdai.
RIA precizează că, luni, anchetatorii Naţiunilor Unite au făcut public raportul lor referitor la utilizarea de arme chimice în Siria. Potrivit documentului prezentat la ONU, motorul unei rachete utilizate într-unul din aceste atacuri era inscripţionat cu caractere chirilice (alfabetul rus). (Agerpres)
Citește pe Antena3.ro