x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șeful Bisericii Ortodoxe din Rusia le cere rușilor să se alieze cu autoritățile

Șeful Bisericii Ortodoxe din Rusia le cere rușilor să se alieze cu autoritățile

10 Apr 2022   •   16:09
Șeful Bisericii Ortodoxe din Rusia le cere rușilor să se alieze cu autoritățile

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a cerut duminică populației să se alieze cu autoritățile, în timp ce Moscova își continuă intervenția militară în Ucraina.

„Domnul să ne ajute să ne unim în această perioadă dificilă pentru Patria noastră, inclusiv în jurul autorităților", a declarat Kirill, în vârstă de 75 de ani, citat de agenția de știri Interfax, la o predică ținută la Moscova.

„Fie ca autoritățile să fie pline de responsabilitate față de poporul lor, de smerenie și de disponibilitatea de a-l sluji chiar dacă îi costă viața", a adăugat patriarhul, un apropiat al președintelui Vladimir Putin.

Duminică, el a declarat că, odată ce populația se va uni în jurul autorităților, „va exista o solidaritate autentică și capacitatea de a respinge dușmanii atât externi, cât și interni...".

Patriarhul Kirill a făcut anterior declarații în care a apărat acțiunile Moscovei în Ucraina și vede războiul ca pe un bastion împotriva unei culturi liberale occidentale pe care o consideră decadentă, notează Reuters.

Sprijinul patriarhului pentru invazia în care au fost uciși mii de soldați și civili ucraineni a provocat furia unora din cadrul Bisericii Ortodoxe din țară, precum și în bisericile din străinătate.

Rusia a trimis zeci de mii de soldați în Ucraina la 24 februarie în ceea ce a numit o operațiune specială pentru a degrada capacitățile militare ale țării și pentru a-i elimina pe cei pe care i-a numit naționaliști periculoși.

Forțele ucrainene au opus o rezistență dură, iar Occidentul a impus sancțiuni radicale Rusiei în încercarea de a o forța să-și retragă forțele.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: biserica ortodoxa rusa