Luna trecută, președintele Donald Trump reușise să uimească întreaga Planetă, acceptând invitația liderului nord-coreean, Kim Jong-un, la o întâlnire față în față, după ce, anul trecut, șeful Casei Albe și conducătorul regimului de la Phenian schimbau invective la foc automat și dădeau impresia că izbucnirea războiului în Peninsula Coreeană e doar o chestiune de timp. Astăzi, Trump surprinde din nou, prin viteza sa de acțiune în conflictul intercoreean.
Proaspăt nominalizat de președintele SUA pentru funcția de șef al diplomației americane, Mike Pompeo, actualul director al CIA, a fost trimis de Casa Albă într-o vizită utrasecretă la Phenian, în timpul sărbătorilor de Paști, unde s-a întâlnit cu însuși Kim Jong-un, aflat până nu de mult pe lista neagră a administrației Trump, a dezvăluit publicația „The Washington Post”, citând sub protecția anonimatului două surse familiarizate cu această întrevedere neașteptată. Scopul acestei misiuni diplomatice secrete a fost pregătirea terenului pentru o eventuală întâlnire între Trump și Kim, însă au fost dezbătute și anumite aspecte legate de programul nuclear al Coreei de Nord, susțin sursele publicației americane. Întrevederea dintre Pompeo şi Kim „a decurs foarte bine”, a confirmat Trump, ieri, într-o postare pe Twitter. „Mike Pompeo s-a întâlnit cu Kim Jong-un, în Coreea de Nord, săptămâna trecută. Întrevederea a decurs foarte bine şi s-a creat o relaţie bună. Detaliile Summitului sunt acum în lucru”, a scris preşedintele american, presat să ofere o reacție la articolul publicat cu o zi înainte de „The Washington Post”. Mesajul lui Trump confirmă astfel întrevederea la cel mai înalt nivel de până acum, dintre SUA și Coreea de Nord, de la cea din anul 2000, dintre secretarul de stat american de la vremea respectivă, Madeleine Albright, și fostul lider de la Phenian, Kim Jong-il, tatăl actualului președinte nord-coreean. Dacă summit-ul Trump-Kim va avea loc, atunci vom asista la prima întâlnire între președinți ai SUA și Coreei de Nord, remarca, ieri, AFP. Luna trecută, Trump dezvăluia că ia în calcul cinci locații pentru „întâlnirea secolului”, propusă inițial prin intermediul Coreei de Sud și care ar putea avea loc la începutul lunii iunie a acestui an. Analiști citați de BBC susțin că întrevederea ar putea fi organizată în zona demilitarizată dintre Nord și Sud, la Beijing sau în altă țară asiatică, în Europa sau pe un vas aflat în apele internaționale.
Trump vrea să rămână în istorie
În momentul de față, liderul american pare să-și rezerve un loc în istorie, jucând pe cartea coreeană. La întâlnirea avută cu premierul nipon, Shinzo Abe, marți, la reședința sa din Florida, Trump a declarat că și-a dat „binecuvântarea” pentru „negocieri în vederea încheierii războiului”, referindu-se la Războiul coreean din perioada 1950-1953, care s-a terminat printr-un armistițiu și nu printr-un tratat oficial de pace. La o zi după anunțul lui Trump, președinția de la Seul a anunțat că va încerca să lanseze discuţii pentru a declara oficial sfârşitul războiului din peninsulă, în cadrul unui summit intercoreean, un eveniment extrem de rar, care va avea loc săptămâna viitoare.
„Există o mare șansă pentru soluționarea unei probleme mondiale. Nu este doar o problemă a SUA, ci a întregii lumi”.
Donald Trump