x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Şeful Ligii Arabe, posibilă alternativă la Mubarak

Şeful Ligii Arabe, posibilă alternativă la Mubarak

de Marina Constantinoiu Publicat la 02 Feb 2011 20:11 Modificat la 02 Feb 2011 20:11
Şeful Ligii Arabe, posibilă alternativă la Mubarak
149650-392266-01-02.jpgActualul şef al Ligii Arabe, egipteanul Amr Moussa, în vârstă de 75 de ani şi fost ministru de Externe, ar avea şanse de a deveni viitorul preşedinte al Egiptului, apreciază cotidianul israelian de limbă engleză Jerusalem Post, citând o serie de experţi din cadrul Naţiunilor Unite.

Potrivit acestora, Moussa ar fi preferabil fostului şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Mohamed ElBaradei, care a revenit în Egipt de la declanşarea mişcării de protest, transformându-se într-o portavoce a contestatarilor regimului preşedintelui Hosni Mubarak.

"Amr Moussa se bucură de mai multă popularitate în Egipt decât ElBaradei”, notează Jerusalem Post.

Moussa s-a declarat, marţi, într-un interviu acordat postului de televiziune Al Arabiya, pentru "o schimbare prin dialog în Egipt”, fără a se pronunţa explicit pentru o plecare a preşedintelui Hosni Mubarak, precizează France Presse.

"Această etapă este plasată sub semnul schimbării. O revenire la situaţia care domnea înainte de 25 ianuarie este imposibilă, dar trebuie avansat în mod paşnic şi civilizat”, a declarat Moussa. Întrebat dacă va sprijini plecarea preşedintelui Mubarak, Moussa s-a mărginit a răspunde că este sigur că "şeful statului plasează interesul Egiptului deasupra oricărui alt interes”. Dar secetarul general al Ligii Arabe a declarat că-i sprijină pe "tinerii care manifestează şi pe revendicările lor”.

El a adus un omagiu Armatei pentru "poziţia sa admirabilă”, după ce aceasta a promis că nu va trage în mulţime.
 Ca răspuns la o întrebare referitoare la dorinţa sa de a conduce ţara într-o perioadă de tranziţie, fostul ministru al Afacerilor Externe a răspuns că nu pretinde "leadership-ul”. "Dar sunt gata să-mi servesc patria în orice post mi s-ar oferi, dacă va fi cazul”, a adăugat el.

×