"Amiralul Gaiduk tocmai a părăsit sediul central împreună cu asistenţii săi", au declarat pentru agenţia rusă de presă reprezentanţi ai aşa-numitelor formaţiuni de autoapărare din Crimeea.
În acelaşi timp, agenţia de presă France Presse relatează că amiralul Gaiduk ar fi fost "capturat" miercuri de către militanţi proruşi. "El a fost blocat şi nu putea să meargă nicăieri. A fost forţat să plece şi a fost capturat", a declarat presei Igor Eskin, reprezentant al forţelor ruse.
Între timp, marinarii ucraineni continuă să evacueze, în grupuri mici, baza maritimă din Sevastopol, care include şi cartierul general al Marinei ucrainene, însoţiţi de activişti proruşi.
Militarii ucrainenii sunt escortaţi către reprezentanţi ai forţelor de autoapărare pentru a fi protejaţi de posibile provocări, au indicat pentru Interfax responsabili ai acestor formaţiuni.
Cele mai multe din clădirile baze marinei ucrainene din Sevastopol au fost ocupate de către miliţiile proruse.
--------------------------------
Militarii ucraineni părăsesc sediul marinei din Sevastopol, după ce acesta a fost ocupat de miliţiile proruse, care l-au capturat pe şeful instituţiei.
Aproximativ 200 de membri ai miliţiilor proruse au ocupat sediul marinei ucrainene din Sevastopol. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al marinei, Serghii Bogdanov, relatează AFP.
"Sunt aproximativ 200, unii cu cagule. Nu sunt înarmaţi şi nu a fost tras niciun foc de armă de partea noastră. Ofiţerii s-au baricadat în interiorul clădirii", a explicat el.
"Chiar dacă avem autorizaţie să ne folosim armele pentru a ne apăra, nu o facem şi nu o vom face", a precizat el.
Conform agenţiei de presă oficiale ruse Itar-Tass, militanţii au înălţat un drapel al Rusiei pe sediul marinei ucrainene. Mai întâi, ei au protestat în exteriorul clădirii, după care au pătruns în interior decupând un gard, potrivit aceleiaşi surse.
Citește pe Antena3.ro