x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şeful serviciilor ruse de spionaj militar ar putea demisiona (presă)

Şeful serviciilor ruse de spionaj militar ar putea demisiona (presă)

de Marina Constantinoiu    |    28 Sep 2011   •   11:14

Seful serviciilor de informatii ale Armatei Federatiei Ruse (GRU), care s-ar afla in prezent in spital, ar putea demisiona pe fondul unei controverse privind restructurarea acestei institutii, care este unul dintre cele mai puternice servicii secrete ale tarii, relateaza presa rusa, citata de AFP.

Generalul Aleksandr Sliahturov, in varsta de 63 de ani, ale carui fotografii nu sunt disponibile pentru public, din cauza secretului care inconjoara aceasta functie, a realizat o reorganizare profunda a institutiei, de la numirea sa in 2009.

El ar fi pe punctul de a demisiona dupa ce a redus cu peste 1.000 numarul de ofiteri, in cadrul operatiunii de reorganizare a serviciilor, precizeaza cotidianul Izvestia, care adauga ca, spitalizat din august, din motive neprecizate, Sliahturov nu se va mai intoarce niciodata in postul pe care l-a ocupat.

Generalul este creditat cu punerea in practica a reformelor pe care predecesorul sau, Valentin Korabelnikov, a refuzat sa le faa, ceea ce a dus la demiterea sa in 2009, de catre presedintele Dmitri Medvedev.

Dar aceste schimbari care au redus numarul generalilor de la peste 100 la 20 au suscitat nemultumiri in randul GRU, subliniaza Izvestia. "Informatiile militare, care multa vreme au reprezentat <> conducerii noastre militare, se prabusesc', a declarat pentru Izvestia un fost membru al acestui serviciu, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

"Specialistii experimentati au fost demisi, nu au mai ramas decat tineri care nu stiu sa faca mare lucru', a adaugat acesta.

Intrebat de agentia Itar-Tass in legatura cu eventuala plecare a lui Sliahturov, seful Statului Major al Armatei, generalul Aleksandr Makarov, a declarat ca nu a fost luata nicio decizie pentru moment, si ca aceasta, oricum, i-ar reveni presedintelui Medvedev.

Creat de bolsevici in 1918, GRU a fost considerat intotdeauna drept o structura rivala a KGB, adica serviciile de spionaj ale URSS.

×