x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Separatiştii din Doneţk dau ULTIMATUM Kievului

Separatiştii din Doneţk dau ULTIMATUM Kievului

13 Mar 2015   •   12:56
Separatiştii din Doneţk dau ULTIMATUM Kievului

Liderii separatiștilor din Donețk (estul Ucrainei) doresc ca autoritățile ucrainene să atribuie de urgență statut special zonelor din estul țării, acuzând Kievului de tergiversarea soluționării acestei probleme. Astfel, așa-zisele autorități ale autoproclamatei 'republici populare' Donețk au anunțat vineri că dau termen de 24 de ore Kievului pentru a stabili lista cu localitățile care vor beneficia de statut special, relatează Interfax, conform Agerpres.

Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) intenționează să examineze această chestiune abia săptămâna viitoare.

'Suntem pe punctul în care procesul de la Minsk ar putea fi perturbat și setul de măsuri privind aplicarea acordurilor de la Minsk ar putea fi dezavuat', a declarat reprezentantul special al autoproclamatei 'republici populare' Donețk, Denis Pușilin, într-o intervenție avută vineri la postul de televiziune rus Rossia-24.

Potrivit acestuia, parlamentul ucrainean trebuie ca în 24 de ore să stabilească lista cu localitățile ce vor beneficia de statut special, dat fiind faptul că acordurile de la Minsk 'prevăd o cronologie clară, pas cu pas'.

'O parte integrantă a acestui pachet de măsuri este reglementarea politică, având o cronologie clară, pas cu pas. Rada Supremă trebuie ca până la 14 martie să adopte lista cu acele zone cărora le va fi atribuit statut special. În cazul în care o astfel de decizie nu va fi luată în 24 de ore, va deveni evident pentru întreaga lume că Kievul nu are de gând să respecte foaia de parcurs, garantată de liderii Rusiei, Germaniei, Franței și, prin urmare, nu dorește o soluționare politică, adică pașnică a conflictului', susține el.

Consiliul pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei a aprobat decizia referitoare la stabilirea granițelor unor zone, unde de-a lungul liniei de contact, indicată în acordurile de la Minsk, se vor introduce reguli speciale pentru administrația locală. 'Pentru punerea în aplicare a acestei decizii urmează ca Rada Supremă să adopte o rezoluție și să opereze modificări la legea despre regulile speciale ale administrației locale în anumite zone din regiunile Donețk și Lugansk', menționează acest consiliu, citat de TASS.

Următoarea reuniune a parlamentului ucrainean este programată pentru 17 martie, după cum relevă site-ul oficial al forului legislativ de la Kiev.

 

×