Consiliul de Securitate al ONU va reacţiona dacă Siria îşi va încălca angajamentele cu privire la armele chimice, a declarat ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, informează agerpres.ro.
"În caz de nerespectare a cerinţelor (în cadrul Convenţiei privind interzicerea armelor chimice) sau în caz de utilizare a armelor chimice indiferent de către cine, Consiliul de Securitate al ONU va lua măsuri în cadrul capitolului 7 al cartei ONU privind recurgerea la forţă", a spus şeful diplomaţiei ruse.
Secretarul de stat american, John Kerry, şi ministrul rus de externe au convenit sâmbătă la Geneva asupra unui plan care îi acordă Damascului o săptămână pentru a prezenta o listă privind armele sale chimice şi prevede o rezoluţie a ONU care să autorizeze recurgerea la forţă în cazul în care regimul sirian şi-ar încălca angajamentele.
"Evident, aceasta nu înseamnă că vom crede orice caz de încălcare raportat în faţa Consiliului de Securitate al ONU fără a-l verifica", a subliniat ministrul.
În prezent "există atâtea minciuni şi falsificări în acest dosar pe plan mondial încât trebuie să fim extrem de prudenţi", a adăugat acesta.
Potrivit şefului diplomaţiei ruse, există 'motive de a suspecta că se încearcă retuşarea raportului inspectorilor' ONU cu privire la utilizarea armelor chimice în Siria la 21 august şi că luni ar putea fi prezentată o versiune diferită de cea realizată de inspectori.
El a estimat, de asemenea, că obiectivul de a pune sub control armele chimice siriene fixat de preşedinţii Vladimir Putin şi Barack Obama a fost atins în cursul discuţiilor ruso-americane de la Geneva.
"Obiectivul fixat în septembrie de şefii de stat rus şi american (...) pentru a pune sub control armele chimice siriene a fost atins", a declarat Serghei Lavrov.
Potrivit acestuia, cele două ţări au găsit o soluţie 'într-un termen record'.
"Cu bunăvoinţă şi cu directivele date de şefii noştri de stat, Rusia şi SUA pot acţiona cu succes pentru a rezolva problemele mondiale", inclusiv în ceea ce priveşte armele de distrugere în masă, a conchis Serghei Lavrov.