x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serghei Lavrov despre atacul cu drone asupra Kremlinului: "Vom răspunde cu acţiuni concrete. A fost în mod clar un act ostil"

Serghei Lavrov despre atacul cu drone asupra Kremlinului: "Vom răspunde cu acţiuni concrete. A fost în mod clar un act ostil"

de Redacția Jurnalul    |    05 Mai 2023   •   23:30
Serghei Lavrov despre atacul cu drone asupra Kremlinului: "Vom răspunde cu acţiuni concrete. A fost în mod clar un act ostil"
Sursa foto: Hepta

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, spune că atacul cu drone asupra Kremlinului a fost un act ostil și a avertizat că Moscova va răspunde prin acțiuni concrete, scrie Reuters.

"Nu vom răspunde prin discuţii dacă a fost sau nu un 'casus belli'. Vom răspunde cu acţiuni concrete. A fost în mod clar un act ostil şi este absolut evident că teroriştii de la Kiev nu ar fi putut să-l comită fără ştirea stăpânilor lor", a spus acesta, aflat în India la reuniunea Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS).

"Casus belli" semnifică o acţiune politică sau militară care poate provoca un război. 

El a amintit și un vechi proverb care spune că  ruşii "se înhamă greu la o treabă, dar când o fac, o fac repede".

Totodată, Lavrov a precizat că "operațiunea militară specială" din Ucraina nu poate fi rezolvată prin înghețarea situației de pe front. Fără rezolvarea principalei probleme geopolitice, care ar fi dorința statelor Occidentale de menținere a hegemoniei, nicio criză nu poate fi rezolvată, "nici în Ucraina şi nici în alte părţi ale lumii".

"Nu am negat niciodată necesitatea de a rezolva problemele care au apărut ca urmare a acţiunilor SUA şi ale sateliţilor lor de a trimite masiv în Ucraina arme pentru confruntarea cu Rusia", a mai spus înaltul oficial rus.

Federația Rusă acuză Ucraina și SUA de lansarea a două drone asupra Kremlinului pentru a-l omorî pe președintele Vladimir Putin. 





 

×
Subiecte în articol: Kremlin atac drone serghei lavrov act ostil