x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serghei Lavrov s-a retras de la sesiuni ale reuniunii G20, din cauza criticilor privind Ucraina

Serghei Lavrov s-a retras de la sesiuni ale reuniunii G20, din cauza criticilor privind Ucraina

08 Iul 2022   •   17:05
Serghei Lavrov s-a retras de la sesiuni ale reuniunii G20, din cauza criticilor privind Ucraina
Sursa foto: Hepta

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a retras de la unele sesiuni ale reuniunii Grupului G20 din Bali, Indonezia, pe fondul criticilor referitoare la invazia militară rusă în Ucraina, afirmă surse citate de cotidianul Le Figaro.

Serghei Lavrov a fost deranjat în primul rând de afirmaţiile secretarului de Stat american, Antony Blinken. "Ceea ce am auzit astăzi sunt voci din întreaga lume, nu doar din Statele Unite, care cer încetarea războiului", a afirmat Antony Blinken, la reuniunea G20 desfăşurată pe Insula Bali.

După aceste declaraţii, Serghei Lavrov a decis să absenteze de la sesiunea în care a vorbit ministrul german de Externe, Annalena Baerbock. De asemenea, Lavrov nu a vrut să asculte discursul prin videoconferinţă al ministrului ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: serghei lavrov