x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serghei Șoigu: Eliberarea republicii populare Lugansk este aproape încheiată

Serghei Șoigu: Eliberarea republicii populare Lugansk este aproape încheiată

20 Mai 2022   •   16:21
Serghei Șoigu: Eliberarea republicii populare Lugansk este aproape încheiată
Sursa foto: Serghei Șoigu/Hepta

Regiunea Lugansk, din estul Ucrainei, a fost cucerită aproape în totalitate, anunță ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, citat de AFP. Totodată, 1.908 de combatanți ucraineni din oțelăria Azov s-au predat.

"Unităţile forţelor armate ruse, împreună cu cele ale miliţiei republicilor populare Lugansk şi Doneţk, continuă să-şi extindă controlul asupra teritoriilor din Donbas. Eliberarea republicii populare Lugansk este aproape încheiată", a declarat acesta la o reuniune a Consiliului de Securitate, la care au participat oficiali militari și televiziunea publică. 

În această zonă, forțele ruse au încercuit localitățile Severodoneţk şi Lissiciansk, aflate încă sub autoritatea Kievului.

Totodată, 1.908 de combatanți ucraineni baricadați în combinatul Azov, din orașul-port Mariupol, s-au predat, după multe săptămâni de rezistență. 
"Naţionaliştii blocaţi în combinat au început să se predea. În prezent, 1.908 de persoane au depus armele", a precizat Șoigu.

De asemenea, autoritățile de la Kiev vor să realizeze un schimb de prizonieri dar forțele ruse îi consideră neo-naziști pe membrii grupării Azov, care s-au blocat în oțelărie alături de luptători ucraineni.

Serghei Șoigu a mai afirmat că forțele ucrainene au atacat fără succes Insula Șerpilor în data de 8 mai, poziție strategică în Marea Neagră ocupată de ruși la începutul invaziei în Ucraina.

"În ajunul Zilei Victoriei, autorităţile ucrainene au întreprins o tentativă aventuroasă de a ocupa Insula Şerpilor. Această acţiune îndoielnică s-a dovedit a fi un eşec total", a spus oficialul rus, explicând că forțele ruse au ucis în această confruntare 50 de militari de elită ucraineni, au doborât 4 avioane, 10 elicoptere, 30 de drone şi 3 nave.

Insula Șerpilor a aparținut în trecut României. 

 

×