Perspectiva sfarsitului lumii, a carui scadenta, la ultima strigare, era undeva in decembrie, dar si temerile obisnuite - de bombe nucleare, tornade, furtuni solare, epidemii si teroristi - reprezinta o afacere profitabila pentru dezvoltatorul imobiliar american Larry Hall, care vinde buncare la pretul de doua milioane de dolari bucata.
Luxoasele apartamente sunt construite in preeriile din Kansas, in siloazele abandonate cu adancimea de 53 de metri, in care erau tinute focoase nucleare si, dupa renovare, vor fi dotate cu piscina comuna, un cinematograf si chiar o biblioteca cu mii de volume.
Pana in prezent patru astfel de apartamente au fost achizitionate, altele aflandu-se pe lista rezervarilor. Hall spune ca apartamentele pot fi folosite pe post de case de vacanta, si, bineinteles, ca refugiu in caz de Apocalipsa.
In lipsa ferestrelor, apartamentele au fost dotate cu ecrane, care pot oferi orice priveliste vrea proprietarul - de la tarmul marii, la paduri sau varfuri de munti.
Hall a dotat cladirile si cu sere in care pot fi crescute legume pentru 70 de persoane, precum si bazine in care sa fie practicata piscicultura. Garantia prevede cinci ani de zile de refugiu, fara ca locatarii sa fie nevoiti sa iasa la suprafata.
Apartamentele sunt alimentate de generatoare care functioneaza cu baterii sau mori de vant. Complexul are si sisteme avansate de securitate, pentru a tine eventualii supravietuitori disperati la distanta.
Ascensoarele nu functioneaza decat recunoscand amprentele proprietarilor, iar intrarile sunt protejate de garduri electrice, care pot fi setate la intensitatea necesara pentru a ucide intrusii.
'Daca vor sa sara gardul, ii putem curenta. Daca nu se lasa, ii putem lichida de tot', spune Hall.
'Frica vinde mai bine decat sexul', spune antropologul John Hoopes, care a studiat temerile legate de sfarsitul lumii. Acesta spune ca astfel de frici au existat de cand lumea, insa in prezent sunt mai raspandite din cauza mass-media sau a internetului.
Hall spune, insa, ca nu doreste decat sa asigure siguranta si confortul clientilor sai.