Favorit în alegerile prezidențiale din Franța, de la sfârșitul acestei săptămâni, liderul formațiunii politice de centru „În Mișcare!”, de orientare social-liberală, Emmanuel Macron, amenință, la rândul său, cu „Frexit” - ieșirea Franței din blocul comunitar -, în cazul în care Uniunea Europeană nu se reformează, așa cum ar dori o mare parte a electoratului francez.
„Consider că mandatul meu va fi momentul pentru reformarea în profunzime a Uniunii Europene și a proiectului nostru european”, a declarat Emmanuel Macron pentru BBC, adăugând însă, imediat, că ar fi o „trădare” dacă ar lăsa blocul european să continue pe linia urmată în prezent. „Și nu vreau să permit acest lucru. În ziua următoare, am avea «Frexit» sau am avea din nou Frontul Național”, a afirmat, ieri, candidatul de centru, cu doar câteva zile înaintea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, programat pentru 7 mai. „Sunt proeuropean și în cursul acestor alegeri am apărat constant ideea europeană şi politicile europene pentru că sunt de părere că aceste lucruri sunt extrem de importante pentru poporul francez şi pentru locul ţării noastre în contextul globalizării", a mai spus Macron pentru BBC. „În acelaşi timp, însă, trebuie să ne confruntăm cu realitatea, să ne ascultăm oamenii şi să înţelegem că acum sunt extrem de nervoşi şi nerăbdători, iar disfuncţionalitatea Uniunii Europene nu mai este sustenabilă”, a adăugat el.
Câștigă teren și în sondaje
În ultimele zile, adversara lui Macron, Marine Le Pen, candidata formaţiunii populiste de extremă-dreapta Frontul Naţional, și-a accentuat discursul eurosceptic, promițând în timpul tuturor evenimentelor electorale la care a participat să convoace un referendum pe tema apartenenţei Franţei la Uniunea Europeană, după modelul Brexit. Până în prezent, ea pare să-și mențină sprijinul în rândul alegătorilor din mediul rural și din foste zone industriale ale țării, atrași atât de promisiunile de recăpătare a controlului asupra granițelor țării, cât și de perspectiva eradicării imigrației. Ultimul sondaj de opinie, ale cărui rezultate au fost date publicității ieri, arată că Macron ar urma să câştige scrutinul prezidenţial din Franţa cu 61%, distanţându-se astfel de Marine Le Pen.
Emmanuel Macron este creditat cu 61 de procente din voturi (+1%) în turul doi al scrutinului prezidenţial, în timp ce Marine Le Pen ar obţine 39% din sufragii (-1%), potrivit unui sondaj de opinie realizat de institutele „OpinonWay” şi „ORPI” la comanda „Les Echos” şi „Radio Classique”, a scris, ieri, „Le Figaro”.
Macron nu a intrat numai în gura adversarei sale directe în lupta pentru Palatul Élysée, ci și în cea a parlamentarilor polonezi. Potrivit Reuters, aceștia s-au înfuriat pe candidatul de centru la alegerile din Franța, după ce Macron a propus sancționarea Poloniei, pentru refuzul Varșoviei de a-i accepta pe teritoriul țării pe imigranții aflați în prezent în alte state din UE. Macron a spus că, dacă va deveni președinte, va cere adoptarea acestor sancțiuni.