x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şi fostei soţii a lui Paul McCartney i-au fost interceptate convorbirile de către grupul media Mirror

Şi fostei soţii a lui Paul McCartney i-au fost interceptate convorbirile de către grupul media Mirror

de Marina Constantinoiu    |    04 Aug 2011   •   10:36

Heather Mills, fosta sotie a cantaretului britanic Paul McCartney, a declarat miercuri ca un jurnalist de la Grupul Mirror i-a marturisit ca i-a piratat telefonul, aceasta fiind o noua fil` in dosarul interceptarilor telefonice din Marea Britanie, relateaza AFP.
Intr-un interviu pentru BBC, fotomodelul a povestit ca un jurnalist i-a facut aceasta marturisire in 2001, dupa ce i-a cerut o luare de pozitie referitoare la o cearta pe care o avusese in particular cu sotul ei.
Potrivit lui Heather Mills, ziaristul, al carui nume nu a fost citat, a sunat-o si 'a inceput sa citeze cuvant cu cuvant mesajele lasate' primite la num`rul ei de telefon. 'Mi-ati piratat telefonul si daca publicati aceasta poveste - pentru ca este vorba in mod evident de conversatii foarte personale despre problemele pe care le avem in cuplu - voi merge la politie', i-au fi spus Heather Mills jurnalistului, conform propriei relatari.
Potrivit acesteia, ziaristul ar fi raspuns: 'OK, OK, nu vom scrie despre acest lucru'.
Scandalul ascultarilor telefonice se concentreaza pentru moment asupra tabloidului News of the World, pe care proprietarul sau, Rupert Murdoch, l-a inchis in iulie din cauza dezv`luirii uria[ului sistem de intercept`ri ilegale folosit de grupul media.
Probele se aduna insa si in privinta altor ziare britanice care ar fi recurs si ele la practici ilegale.
Fosti jurnalisti de la Daily Mirror si Sunday Mirror, din Mirror Group, au afirmat deja ca ascultarile telefonice erau folosite in mod curent.
Grupul Mirror contine publicatiile Daily Mirror, Sunday Mirror, People, Scotland's Daily Record si Sunday Mail, tinand de compania Trinity Mirror, care mai detine peste o suta de titluri regionale.
Intr-un comunicat trimis BBC miercuri, un purtator de cuvant al Trinity Mirror, a declarat ca 'ziaristii respecta legea si codul de conduita al comisiei presei'.
Trinity Mirror a lansat totusi luna trecuta o ancheta interna privind practicile editoriale ale ziaristilor sai, afirmand totusi ca nu va raspunde niciunei acuzatii in special.

×