x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Singapore:: Cooperare “prin corespondenţă” în cazul accidentului cu maşina Ambasadei României

Singapore:: Cooperare “prin corespondenţă” în cazul accidentului cu maşina Ambasadei României

de Irina Cristea    |    06 Ian 2010   •   00:00

Fostul însărcinat cu afaceri al Ambasadei României în Singapore, bănuit că ar fi fost implicat într-un accident rutier petrecut în această ţară şi soldat cu moartea unui tânăr, va colabora "prin corespondenţă" cu autorităţile care anchetează acest caz.



Rechemat de la post în urmă cu două zile pe fondul acestui scandal, Silviu Ionescu a declarat, pentru Mediafax, că rămâne angajat al Ministerului Afacerilor Externe şi a spus că are "toată disponibilitatea de a sprijini Parchetul spre care a fost transferat deja acest eveniment".

El nu se va întoarce în Singapore, unde presa acuză autorităţile că i-au permis să plece din ţară după accidentul din 15 decembrie în care a fost implicat un autoturism al Ambasadei României. "Dacă am fost rechemat aici, fac aici tot ceea ce trebuie şi îmi subliniez disponibilitatea pentru a participa la clarificarea evenimentelor. (...) Dacă au fost sesizate autorităţile române şi am fost rechemat, rămân aici şi fac tot ceea ce trebuie de aici", a spus Silviu Ionescu.

Diplomatul spune că nu el se afla la volanul maşinii la ora producerii accidentului în urma căruia o persoană a murit, iar alte trei au fost rănite şi că maşina reprezentanţei României fusese furată chiar în acea noapte.

Presa din Singapore a punctat unele dicrepanţe în declaraţiile făcute poliţiştilor de Silviu Ionescu, în primele zile de după accident. "Întâi a spus că a descoperit furtul împreună cu şoferul ambasadei, după ce s-au întors dintr-un local. Şoferul a declarat însă că dormea la acea oră şi că a fost informat cu privire la dispariţia maşinii de către Ionescu", scrie presa locală. Ulterior, Silviu Ionescu a afirmat că în acea noapte a condus acasă o persoană, cu autoturismul ambasadei, după care s-a întors la misiunea diplomatică la ora 02:00, unde a mai stat o oră. Părăsind ambasada, şi-a dat seama că maşina dispăruse.

×
Subiecte în articol: externe