Singapore a intrat în Cartea Guinness a Recordurilor pentru cel mai mare aranjament floral din lume realizat în formă de candelabru, cu o înălţime de 17 metri şi o lăţime de 10 metri, expus începând de vineri la Marina Square Atrium, informează pagina web www.asiaone.com.
Alcătuit din 60.000 de flori, aranjamentul este rodul a cinci zile de muncă a 260 de specialişti, studenţi şi voluntari şi va putea fi admirat până duminică, 3 aprilie.
Această veritabilă operă de artă a fost prezentată în deschiderea seriei de evenimente care precede Festivalul Singapore Garden, ajuns la cea de-a şasea ediţie, ce va avea loc între 23 şi 31 iulie.
Nu este pentru prima dată când statul-oraş din Asia de Sud-Est intră în Cartea Recordurilor datorită pasiunii sale pentru plante, având în vedere că anul trecut a fost menţionat ca deţinător al celei mai mari sere de sticlă din lume, Flower Dome. AGERPRES