x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Siria a închis graniţa terestră cu Iordania , reprimarea mişcării de contestare de puterii continuă

Siria a închis graniţa terestră cu Iordania , reprimarea mişcării de contestare de puterii continuă

de Marina Constantinoiu    |    25 Apr 2011   •   17:36
Siria a închis graniţa terestră cu Iordania , reprimarea mişcării de contestare de puterii continuă
Sursa foto: MAJED JABER/REUTERS

162379-2011-04-25t144254z-137319221-gm1e74p1r7u01-rtrmadp-3-jordan-syria-border.jpgSiria a închis luni graniţa cu Iordania, a anunţat ministrul iordanian al Informaţiilor, Taher Adwan, la numai câteva ore după o intervenţie masivă a forţelor de securitate siriene la Deraa, în apropierea frontierei, relatează AFP.

"Siria a închis frontierele terestre cu Iordania. Decizia siriană are legătură cu situaţia internă din Siria. Sperăm ca situaţia să revină în scurt timp la normal", a declarat Adwan.

Cel puţin cinci persoane au fost ucise luni dimineaţă la Deraa, în sudul Siriei, unde sute de membri ai forţelor de securitate au intervenit pentru a pune capăt mişcării de contestare a regimului de la Damasc, au relatat martori oculari. Comunitatea internaţională a condamnat ferm reprimarea violent` a protestelor la adresa regimului condus de Bashar Al-Assad, soldată vineri cu moartea a mai mult de 80 de persoane, şi a cerut autorităţilor de la Damasc să pună capăt violenţelor şi să aplice reforme. Martori oculari şi militanţi pentru drepturile omului au afirmat că forţele de ordine au deschis focul cu muniţie reală asupra participanţilor la manifestaţiile organizate vineri în mai multe oraşe din Siria, provocând moartea a cel puţin 82 de persoane şi rănirea altor câteva sute. Demonstraţiile de vineri au fost cele mai importante de la declanşarea campaniei de contestare a regimului de la Damasc.

Ministrul francez de Externe, Alain Juppe, a condamnat "reprimarea oarbă şi brutală" şi a cerut autorităţilor siriene "să renunţe la utilizarea violenţei". Şi Statele Unite au condamnat "în cei mai fermi termeni recurgerea la forţă împotriva manifestanţilor". "Această utilizare revoltătoare a violenţei împotriva manifestanţilor trebuie să înceteze imediat", a declarat preşedintele Barack Obama, apreciind că violenţele demonstrează că anunţul făcut de guvern privind ridicarea stării de urgenţă "nu este serios".

ONU a condamnat "violenţele repetate (...) împotriva manifestanţilor paşnici". Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a cerut încetarea imediată a violenţelor şi a repetat solicitarea de declanşare a unei "anchete independente, transparente şi eficiente asupra motivelor masacrelor". Uniunea Europeană consideră că violenţele din Siria sunt intolerabile. "Cer guvernului sirian să aplice reforme politice profunde, să înceapă prin respectarea celor mai elementare drepturi, a libertăţilor fundamentale şi a principiilor statului de drept", a declarat şeful diplomaţiei UE, Catherine Ashton. La rândul său, Marea Britanie a apreciat drept "inacceptabile" violenţele, acuzând Damascul de comiterea de asasinate. "Cer forţelor de securitate siriene să dea dovadă de reţinere (...), iar autorităţilor siriene, să respecte dreptul poporului de a manifesta paşnic", a afirmat ministrul de Externe William Hague.

Guvernul german "condamnă cu cea mai mare severitate" violenţele împotriva manifestanţilor paşnici, a afirmat ministrul de Externe Guido Westerwelle, apreciind că violenţele "trebuie să înceteze imediat". Interlocutor privilegiat la Siriei, Rusia a cerut o accelerare a reformelor din Siria şi şi-a exprimat îngrijorarea pentru soarta "persoanelor nevinovate" devenite victime ale suferinţelor. "Suntem ferm convinşi că numai un dialog constructiv şi o accelerare a reformelor politice, sociale şi economice de amploare, aşa cum au fost expuse de conducerea siriană, pot permite o dezvoltare stabilă şi democratică", a afirmat Ministerul rus de Externe. La rândul său, Turcia a cerut autorităţilor siriene "să acţioneze cu maximum de reţinere". "Reformele trebuie aplicate cu hotărâre, finalizate în cel mai scurt timp şi aplicate fără a mai pierde timpul", a declarat Ministerul turc de Externe.

×
Subiecte în articol: siria violente iordania reforme deraa