Centrul de operaţiuni comune turco-american privitor la Siria este deplin operaţional, a anunţat sâmbătă ministrul turc al apărării Hulusi Akar, citat de AFP şi Reuters.
''Centrul de operaţiuni comune a început să funcţioneze la capacitate deplină'', a declarat Akar, citat de agenţia de presă pro-guvernamentală turcă Anadolu.
Centrul este localizat în provincia Sanliurfa, situată în sud-estul Turciei şi frontalieră cu Siria.
Declaraţia oficialului turc survine la scurt timp după ce miliţiile kurde YPG, aliate cu SUA, dar pe care Ankara le consideră organizaţie teroristă, au afirmat că sunt pregătite să coopereze în vederea creării unei ''zone de securitate'' în nord-estul Siriei.
Ministrul Hulusi Akar a adăugat că au fost efectuate deja primele zboruri comune cu SUA deasupra acestei ''zone de securitate''.
La începutul acestei luni, Ankara şi Washingtonul au convenit să creeze o zonă-tampon în nordul Siriei, iniţiativă respinsă de Damasc, care o consideră un atac la suveranitatea sa.
Turcia doreşte să poată controla o zonă cu o lăţime de 40 de kilometri în interiorul teritoriului sirian şi să alunge din zona respectivă miliţiile YPG.
De partea lor, SUA se bazează pe YPG pentru combaterea forţelor jihadiste din Siria.
AGERPRES