Siria se confruntă cu o "conspiraţie” a celor care doresc să distrugă ţara, a afirmat miercuri preşedintele sirian Bashar al-Assad, într-o alocuţiune în Parlament, difuzată de postul public de televiziune, relatează AFP.
El a dat asigurări, cu această ocazie, că forţele de securitate siriene au primit "instrucţiuni clare” să nu le facă nici un rău protestatarilor, precizează yentnews.com. Dar surpriza a venit la final, preşedintele încheindu-şi discursul fără a anunţa mult-aşteptata ridicare a stării de urgenţă decretată în această ţară la venirea la putere a Partidului Baas, în 1963.
Aceasta este prima sa intervenţie publică de la începutul mişcărilor de protest la adresa regimului politic din Siria, la 15 martie, mişcare care s-a soldat cu zeci de victime şi este fără precedent, de la venirea la putere a lui Assad, în 2000.
Preşedintele sirian a prezentat, în faţa deputaţilor, pachetul său de reforme politice şi economice pentru a răspunde acestei mişcări de contestare. Cu această ocazie, el le-a spus deputaţilor că lupta împotriva şomajului şi a corupţiei sunt o prioritate a noului Cabinet.
În momentul intrării sale în Parlament, deputaţii au scandat "Allah, Siria şi Bashar!”, dar şi "Sufletele noastre, sângele nostru le vom sacrifica pentru tine, Bashar!”. Discursul său este văzut drept un test crucial pentru mandatul său de preşedinte şi drept unul care ar trebui să determine viitorul Siriei.
Organizaţiile de apărare a drepturilor omului susţin că peste 60 de persoane au fost ucise din 18 martie până azi în cursul confruntărilor dintre forţele de securitate şi contestatarii puterii.
Pe de altă parte, preşedintele sirian a promulgat, joi, un decret care stipulează "o creştere a salariilor" imediată, pentru angajaţii în funcţii publice, a anunţat agenţia oficială Sana. Salariile mai mici de 200 de dolari vor fi mărite cu 30 la sută, iar salariile începând de la 200 de dolari în sus vor creşte cu 20 la sută, anunţă decretul.
Sărăcia afectează 14 la sută dintre cele 22 de milioane de sirieni, potrivit Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Şomajul afectează 20 la sută din populaţia activă, potrivit unor experţi economici independenţi. Guvernul şi-a anunţat, în ultimele luni, voinţa de a investi 14 miliarde de dolari în dezvoltarea umană, în cadrul unui plan cincinal (2011-2015).