x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Siria recunoaște independența republicilor separatiste Donețk și Lungansk. Ucraina ripostează

Siria recunoaște independența republicilor separatiste Donețk și Lungansk. Ucraina ripostează

30 Iun 2022   •   10:15
Siria recunoaște independența republicilor separatiste Donețk și Lungansk. Ucraina ripostează
Sursa foto: Hepta

Siria a recunoscut independența republicilor separatiste proruse Donețk și Lugansk. În replică, președintele Volodimir Zelenski a întrerupt relațiile diplomatice cu Damascul, scrie AFP.

''Nu vor mai exista relaţii între Ucraina şi Siria'', a transmis acesta pe Telegram și a cere sancțiuni și mai mari pentru Siria. 

Guvernul de la Damasc este susținut de Moscova și a anunțat, miercuri, recunoașterea independenței celor două republici separatiste, unde se desfășoară în prezent operațiunea specială a Rusiei. 

Rusia și Siria au recunoscut până acum autoproclamata independență a republicilor separatiste din sudul Ucrainei. 

Totodată, Siria a recunoscut în 2018 și independența regiunilor separatiste, Abhazia și Osetia de Sud. 

×
Subiecte în articol: siria ucraina donetk lugansk