O fată a fost violată de un coleg de clasă, iar acesta a fost arestat, scos şi readus în vechea clasă, alături de victima sa, în următoarea zi, într-o şcoală din Marea Britanie, potrivit BBC.
“O persoană care a fost violată este deja într-o stare teribilă, însă să fii pus în acelaşi loc cu violatorul este pur şi simplu îngrozitor. Este traumatizant – cel mai îngrozitor lucru pe care îl poţi face unei victime”, a spus mama fetei, numită Rachel – aceasta nu a dorit să-şi dezvăluie numele real.
Purtătorii de cuvânt din cadrul guvernului au afirmat că au făcut cereri pentru ca victima să nu fie obligată să împartă aceeaşi clasă cu violatorul, însă procesul durează prea mult.
“Fiind în aceeaşi clasă cu persoana care te-a violat este destul de dificil, dar când oamenii din clasa aia ştiu ce s-a întâmplat şi te privesc cum eşti în aceeaşi cameră cu violatorul – este îngrozitor”, a explicat mama fetei.
Aceasta a mai afirmat pentru BBC că şcoala nu are o anumită politică pentru o astfel de situaţie. Rachel a dorit să organizeze o întâlnire pe această discuţie, însă, în ciuda eforturilor sale, problema fiicei ei nu a reprezentat o prioritate.