x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Skripal, otrăvit chiar în pragul casei

Skripal, otrăvit chiar în pragul casei

de Şerban Mihăilă    |    30 Mar 2018   •   17:44
Skripal, otrăvit chiar în pragul casei

O echipă de asasini ruși i-a otrăvit cu agentul neurotoxic „Novicioc”pe fostul spion Serghei Skripal și pe fiica acestuia, chiar la domiciliul lor din orașul britanic Salisbury, scrie „The Telegraph”, citând surse din departamentul antiterorist al poliției. Locuința victimelor se află foarte aproape de centrul orașului și poliția a izolat o zonă a cartierului infestat.    

Cea mai mare concentrație a agentului neurotoxic a fost descoperită pe ușa de la intrarea în locuința lui Skripal, au declarat anchetatorii. „În acest punct al investigaţiei, credem că Serghei Skripal şi fiica acestuia, Iulia, au intrat pentru prima oară în contact cu agentul neurotoxic chiar la ușa propriului domiciliu. Prin urmare, investigaţiile noastre se vor concentra pe zona din apropierea locuinței familei Skripal”, a afirmat Dean Haydon, comisar adjunct în cadrul poliţiei britanice și șef al departamentului antiterorist. „Urme de agent neurotoxic au fost găsite şi în alte locuri, unde anchetatorii au lucrat în ultimele săptămâni, dar la concentraţii mai mici decât cea găsită la domiciliul lui Skripal”, a adăugat el. Sergentul de poliție Nick Bailey, care a fost de asemenea spitalizat, a devenit, la rândul său, victimă a „Novicioc”, după ce a ajuns primul la domiciliul lui Skripal, a adăugat publicația britanică. Alte 20 de persoane au primit îngrijiri medicale, după ce au inhalat vapori ai substanței folosite în atac. Descoperirea anchetatorilor va intensifica urmărirea presupușilor asasini și, în același timp, va pune o nouă presiune pe Kremlin, acuzat de Londra că a pus în pericol nu doar viața lui Skripal, ci și a tuturor britanicilor aflați în zona în care s-a produs atacul cu armă chimică. Concomitent, printr-un comunicat oficial, poliția i-a anunțat pe locuitorii cartierului unde se află domiciliul lui Skripal că riscurile la care sunt expuși nu sunt foarte mari, însă vor mai vedea în zonă, „în următoarele săptămâni sau chiar luni”, anchetatori ai poliției. Investigatorii au pus deja sub sigiliu banca pe care au fost găsite cele două victime, un bar şi un restaurant unde au fost văzute acestea, precum şi mormântul soţiei lui Serghei Skripal. Peste 250 de persoane participă la această anchetă, condusă de Scotland Yard..În vârstă de 66 de ani, fostul agent dublu rus se află în continuare în spital, în stare critică. Potrivit publicației „The Independent”, starea Iuliei,  fiica lui Skripal, s-a îmbunătățit.

Cei ce locuiesc în cartierul familiei Skripal vor mai vedea poliţişti care fac cercetări în zonă, dar doresc să reafirm că riscul este foarte scăzut, iar aceste investigații sunt făcute ca măsură de precauţie”.

Dean Haydon

×
Subiecte în articol: Skripal otrăvit acasa