x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șoc: Donald Trump trece la politizarea FBI

Șoc: Donald Trump trece la politizarea FBI

de Şerban Mihăilă    |    11 Mai 2017   •   12:50
Șoc: Donald Trump trece la politizarea FBI
Sursa foto: Carolyn Kaster/AP

Președintele Donald Trump l-a dat afară pe directorul Biroului Federal de Investigații, James B. Comey, încheind astfel brusc activitatea șefului FBI în fruntea comisiei care anchetează presupusa conspirație ce ar fi fost pusă la cale de colaboratorii actualului șef al Casei Albe și agenții Kremlinului pentru a  influența rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, din 2016, în favoarea candidatului republican.

Decizia neașteptată a liderului american este considerată de mulți analiști americani drept o interferență politică periculoasă a unui președinte în exercițiu, într-o anchetă în desfășurare, condusă de principala agenție de aplicare a legii din SUA. Concedierea lui Comey a declanșat imediat un val de indignare în rândul democraților, care s-au declarat șocați de modul de acțiune al președintelui și au cerut nominalizarea unui magistrat independent pentru a prelua ancheta pe tema amestecului Moscovei în alegerile prezidențiale din 2016. Fără o astfel de nominalizare, „americanii vor avea tot dreptul să suspecteze că decizia de demitere a directorului Comey este o tentativă de înăbușire” a investigației FBI, a declarat liderul grupului opoziției democrate din Senat, Chuck Schumer. „Printr-o explicație patetică, președintele încearcă să disimuleze un adevăr de necontestat: el l-a demis pe directorul FBI în mijlocul uneia dintre anchetele cele mai importante din istoria țării noastre, o anchetă care implică înalți responsabili ai campaniei lui Trump și ai administrației sale”, a declarat un alt lider democrat, Patrick Leahy, citat de AFP. Paradoxal, cu doar cîteva luni înainte, democrații îl acuzau pe Comey că a provocat înfrângerea candidatei lor pentru Casa Albă, Hillary Clinton, anunțând în mod public, chiar înaintea scrutinului prezidențial, că FBI a deschis o nouă anchetă cu privire la folosirea unui server privat de către rivala lui Trump. Demiterea lui Comey i-a înfuriat și pe agenții FBI, care se tem că Trump își va numi un aliat în fruntea agenției, care va politiza instituția, scrie „The New York Times”. Comey se bucura de aprecierea subordonaților săi, care îl considerau un manager capabil și un director independent.

Conducere discreționară, timing bizar

Maniera discreționară în care Trump pare să-și conducă administrația a mai produs până acum și alte victime; el i-a destituit pe procurorul general interimar, pentru insubordonare, pe aproape toți procurorii federali, precum și pe consilierul său pe probleme de securitate națională, acuzat că l-a dezinformat pe vicepreședintele SUA, în legătură cu contactele avute cu rușii. În mod bizar, înlăturarea lui Comey din fruntea anchetei FBI care investighează eventuala colaborare dintre echipa lui Trump și Moscova a avut loc chiar înaintea primirii șefului diplomației ruse, Serghei Lavrov, la Casa Albă. Deși administrația de la Washington a insistat că demiterea a fost făcută la „recomandarea clară” a Departamentului Justiției - ca urmare a modului de acțiune a FBI în ancheta serverelor lui Clinton- , analiștii suspectează o coregrafie regizată de însuși Trump.

Demiterea a pus capăt unei relații deteriorate de multă vreme, între Trump și Comey, care s-au ciocnit, în mod repetat, în public și în privat. Pentru Trump, ce pune mare preț pe loialitate, Comey era un director independent și imprevizibil” The New York Times

×
Subiecte în articol: donald trump fbi