x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șoc: Pistoale cu electroșocuri, contra pasagerilor turbulenți din avioane

Șoc: Pistoale cu electroșocuri, contra pasagerilor turbulenți din avioane

de Şerban Mihăilă    |    20 Ian 2017   •   10:01
Șoc: Pistoale cu electroșocuri, contra pasagerilor turbulenți din avioane

Liniile aeriene naționale sud-coreene au folosit pistoale cu electroșocuri asupra a cinci pasageri, în timpul zborului, a anunțat BBC.

Foarte probabil, „Korean Air” este singura companie importantă care are acest tip de arme la bordul aparatelor sale de zbor. Mai mult, echipajele companiei au intensificat antrenamentele de utilizare a acestor pistoale, după un incident recent.

 

Aflat la bordul unei aeronave „Korean Air”, cântărețul american Richard Marx s-a aflat printre pasagerii care au neutralizat un pasager turbulent, în timpul zborului. După aterizare, Marx și soția lui au umplut rețelele de socializare cu mesaje care criticau modul defectuos în care a acționat „un echipaj prost pregătit”. „Habar n-aveau să folosească un «Taser» și nu știau să lege o frânghie”, în jurul pasagerului recalcitrant, a scris soția lui Max, pe rețeaua de socializare „Instagram”.

„Taser” este o celebră marcă de pistol cu electroșocuri, iar postarea respectivă a surprins zeci de mii de oameni care nu se așteptau la existența unor astfel de arme, utilizate în general de poliție, la bordul unei aeronave. La solicitarea BBC, compania sud-coreeană a declarat că a introdus pistoale cu electroșocuri încă din 2002.

„În două dintre cele cinci cazuri întâlnite până acum, arma a folosit aerul comprimat pentru a trage săgeți care au eliberat o încărcătură electrică de 50.000 de volți, menită să paralizeze temporar ținta. În celelalte două cazuri, arma a fost utilizată ca pistol cu electroșocuri, care a aplicat curentul electric direct în pasager, de la mică distanță”, scrie BBC, citând un purtător de cuvânt al companiei aeriene.

Oficialul a adăugat că acest tip de armament este folosit „numai în timpul unei situații de viață și de moarte sau când siguranța avionului e pusă în pericol”. El a mai spus că, de la incidentul relatat de Marx, personalul companiei a fost antrenat să utilizeze rapid electroșocurile contra pasagerilor violenți.

Fac ce vor în timp ce zboară

Potrivit Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni, companiile aeriene nu sunt obligate să informeze dacă transportă arme la bordul avioanelor. Contactate de BBC, câteva mari companii au refuzat să precizeze dacă utilizează pistoalele cu electroșocuri.

Altele, precum „Etihad”, „Malaysia Airlines” și „Jet Airways”, au confirmat că nu le folosesc. Surse din „Emirates” și „Lufthansa” au spus că nu folosesc echipamente-standard pentru securitate, informație neconfirmată însă oficial.

Majoritatea companiilor aeriene au la bord un echipament standard pentru a-i neutraliza pe pasagerii recalcitranți, din care nu lipsesc frânghii, cătușe și bandă adezivă. 

Utilizarea armelor cu electroșocuri prezintă unele riscuri, care depind de organismul țintelor, scrie BBC. În Marea Britanie, au existat cel puțin 17 decese provocate de folosirea pistoalelor cu șocuri electrice, de când acestea au intrat în dotarea poliției, în 2003, scrie BBC.

Deși „Taser” nu este considerată o armă ideală într-un avion, experții nu cred că un pistol cu electroșocuri constituie un mare risc pentru securitatea zborului. 10.854 de incidente de zbor au fost semnalate în 2016.

×