x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șocant! Un român a fost bătut, stropit cu alcool şi incendiat la Torino

Șocant! Un român a fost bătut, stropit cu alcool şi incendiat la Torino

29 Oct 2017   •   14:30
Șocant! Un român a fost bătut, stropit cu alcool şi incendiat la Torino

Un român a fost victima unui incident terifiant, în Torino. Bărbatul a fost atacat într-un parc al oraşului şi bătut cu sălbăticie şi incendiat. Agresorii sunt acum căutaţi.

Potrivit presei italiene, românul a fost atacat noaptea, în cartierul Aurora din Torino, o zonă unde sunt numeroşi imigranţi. Bărbatul în vârstă de 60 de ani nu avea adăpost şi trăia pe străzile oraşului.

"El e mai tăcut. Oamenii îi dau de mâncare, îi dau pâine şi apă. Nu a avut niciodată probleme, nu a deranjat pe nimeni", a declarat un alt român, de asemenea, fără adăpost, care e un apropiat al victimei.

Localnicii spun că românul era foarte cunoscut în zonă. Îl cheamă Ghiţă, dar toată lumea îi spunea George. De câteva luni, o bancă din parcul torinez Maica Teresa de Calcutta îi ţinea loc de casă, spune La Repubblica. De altfel, el a fost fotografiat de presa italiană.

×