Şoferii ruşi se declară nemulţumiţi de noua lege ce prevede zero alcoolemie pentru cei aflaţi la volan, faţă de 0,3 la mie cât permitea fostul act normativ, informează Agerpres. Mai mult, aceştia sunt convinşi că măsura legislativă nu va reduce numărul accidentelor rutiere, provocate de conducătorii auto care şi-au cumpărat permisele şi nu de cei beţi.
"Am un coleg care nu bea deloc, dar când este verificat cu etilotestul rezultatul arată că are ceva alocool în sânge. Poate fi de la chefir sau de la medicamente. Cum va putea demonstra el că nu a băut nimic?!", întreabă un taximetrist rus, convins că legea le va oferi un prilej în plus poliţiştilor rutieri să ridice pretenţii, să pretindă mită.
Pe de altă parte,autorităţile susţin că legea este de natură să-i responsabilizeze pe conducătorii auto, să reducă accidentele rutiere cauzate de şoferi aflaţi în stare de ebrietate. Ei argumentează că ruşii nu au "cultura băutului", iar prevederea din vechea lege, care tolera un conţinut minim de alcool, era interpretată în felul următor: "dacă se poate un pic, înseamnă că se poate şi un pic mai mult".
"Dar accidentele nu sunt provocate de şoferi beţi, ci de cei care nu cunosc regulile de circulaţie. Uitaţi-vă la acesta din intersecţie. Semaforul este verde, iar el stă, fiindcă nu ştie sigur dacă are dreptul să treacă sau nu. Aici fiecare al doilea şofer şi-a cumpărat permisul, mai ales după ce băncile au început să elibereze credite pentru automobile", spune bătrânul taximetrist din orăşelul Vâksa, regiunea Nijni-Novgorod.
"Medvedev a fost rău consiliat când a promulgat legea", este de părere acesta
Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) a aprobat, în luna iulie, proiectul de lege prin care se interzice în totalitate consumul de alcool de către şoferii aflaţi la volan. Actul normativ a intrat în vigoare pe şase august.
Amendamentele la legea siguranţei circulaţiei rutiere au fost introduse la iniţiativa preşedintelui rus Dmitri Medvedev, pentru a reduce numărul accidentelor de pe şosele, prea ridicat în Rusia.
Actul normativ a fost aprobat la începutul lunii iunie de Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus). La acea dată, preşedintele forului legislativ, Boris Grâzlov, argumenta că înăsprirea sancţiunilor pentru şoferii detectaţi cu alcool în sânge - ridicarea permisului de conducere sau pedeapsa cu închisoarea până la 15 zile - s-au dovedit a fi eficiente. Numărul accidentelor rutiere s-a redus cu 11%, iar numărul celor care şi-au pierdut viaţa în catastrofe rutiere a scăzut cu 35% în primele cinci luni ale anului 2010.
Citește pe Antena3.ro