Un cargou german încărcat cu cereale şi cei 17 membri ai echipajului au fost capturaţi în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă de către piraţii somalezi, în golful Aden, informează AFP.
Nava Patriot, sub pavilion maltez, proprietate a unei companii germane, a fost capturată la 150 de mile marine în sud-estul portului yemenit Al-Mukalla, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Flotei a V-a americane, locotenentul Nathan Christensen. Cei 17 membri ai echipajului nu au fost se pare răniţi, aşa cum declara AFP responsabilul filialei kenyene a unui program de asistenţă pentru marinari, Andrew Mwangura, care a adăugat că prima oară nu s-a dat importanţă faptului dacă cargoul de 31.000 de tone era proprietatea unui armator german sau plutea sub pavilion german, acelaşi lucru fiind valabil şi în ce priveşte naţionalitatea marinarilor.
Pe de altă parte, nava cisternă Stolt Strength, sub pavilion filipinez, transportând produse chimice şi eliberată de piraţii somalezi la 21 aprilie, după ce a fost reţinută cinci luni de zile, şi-a putut relua drumul după ce şi-a umplut rezervoarele cu carburant, spunea Mwangura. Nava plutea în derivă joi, în largul coastelor somaleze, din lipsă de carburant, reluându-şi acum drumul sub escortă militară şi urmând să ajungă în Djibouti sau în portul kenian Mombasa.
Conform biroului maritim internaţional (BMI), atacurile piraţilor în largul coastelor somaleze s-au înmulţit vertiginos în cursul primului trimestru al lui 2009, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2008, sărind de la 6 la 61. Piraţii somalezi, care navighează de-a lungul rutelor comerciale din Oceanul Indian şi golful Aden au capturat circa cincizeci de vase în 2008, comunitatea internaţională reacţionând prin trimiterea de nave de război în zonă. Piraţii au reuşit să le distragă însă atenţia, lărgindu-şi aria de acţiune şi folosindu-se de condiţii meteorologice favorabile.
Citește pe Antena3.ro